ALIMENTAŢIA LA DACI

ALIMENTAŢIA LA DACI

I. CEREALE ŞI LEGUME
        1. CEREALE
                a.Meiul este cereala cea mai des întâlnită în aşezările dacice. Meiul putea fi consumat în mai multe moduri: măcinat apoi fierte în apă sau lapte (putându-se adăuga şi alte ingrediente cum ar fi brânză, miere, ouă, etc), terci de mei în care dacii introduceau frecvent spanac sau lobodă, făina dădea un ferment (drojdie) prin amestecare cu vin dulce. Terciul de mei este cunoscut atât în lumea greco-romană dar şi de către celţi, sarmaţi, probabil germani etc.
                b.Grâul este a doua cereală ca importanţă în siturile dacice. Grâul a constituit baza alimentaţiei pentru majoritatea popoarelor Europei. Dacii au preferat câteva specii: Triticum aestivum, Triticum dicoccum şi Triticum monococcum. Grâul putea fi gătit fie fiert sub formă de terci, fie măcinat şi utilizat la producerea unor lipii sau chiar a pâinii dospite. Deşi nu s-au găsit bucăţi de pâine carbonizată, se poate presupune existenţa acesteia şi la daci, după cazul popoarelor europene din acea perioadă. O argument în acest sens ar fi cuptoare menajere descoperite în aşezările dacice. Prepararea pâinii necesită apă, sare şi ferment
                c.Secara . Aceasta apare în aşezările dacice numai însoţită cu seminţe ale altor cereale (amestecate sau separate). Secara are calităţile nutritive net superioare celorlalte cereale. De obicei s-a găsit un amestec de grâu şi secară în raport de 2:1. Amestecarea făinii de grâu cu cea de secară se întâlneşte în bucătăria românească până târziu în epoca modernă.
                d.Orzul are multe avantaje: dezvoltare vegetativă rapidă, rezistenţă la frig şi secetă. Orzul putea fi consumat fie fiert, sub formă de terciuri, singur sau împreună cu leguminoase, fie transformat în făină şi utilizat la producerea lipiilor şi a pâinii. Columella menţionează că pâinea din făină de orz era mai bună decât cea de grâu, de calitate inferioară. Făina de orz s-a folosit până nu demult la obţinerea mămăligii, atunci când ţăranii nu aveau la îndemână porumb. O altă modalitate importantă de utilizare a orzului era prin obţinerea malţului şi fermentarea lui pentru bere.
                e.Ovăzul. Acesta apare însă mult mai rar. Probabil că această cereală era utilizată în hrana animalelor ca furaj, dar întrebuinţarea ei ca aliment de către comunităţile umane, nu este exclusă. Se putea prepara ca fiertură, simplă sau în combinaţie cu alte cereale şi legume sau transformat în făină şi folosit la prepararea pâinii, în amestec cu făina de grâu. Se pare că făina din această plantă are proprietatea de a întârzia râncezirea produselor vechi (unt şi a lapte închegat).
        2. LEGUME
                a.Lintea, apare adesea în combinaţie cu alte plante cerealiere sau leguminoase. Lintea era consumată sub formă de fiertură împreună cu alte cereale sau legume (întreagă sau zdrobită), posibil şi carne, grăsimi (animale sau vegetale) şi produse lactate sau sub formă de supă.
                b.Mazărea sunt destul de rare. Ambele legume se puteau consuma fierte sub formă de supă sau terci (singure sau amestecate).
                c.Bobul, se pare că a apărut pe teritoriul României este întâlnit rar dar în cantităţi destul de mari Bobul putea fi consumat ca şi celelalte legume sub formă de terci simplu sau în amestec.
                d.Năutul întâlnit foarte rar, este extrem de rezistent la frig. Se prepara atât prăjit cât şi fiert, era însoţită cel mai adesea cu o turtă de brânză.
                e.Spanac, lobodă (Atriplex patula), măcriş (Rumex acetosa), morcov (Daucus carota) etc. Acestea se puteau consuma fie crude (salate), fie gătite (supe sau terci, singure sau amestecate). Interesant este că, de obicei, spanacul este însoţit de mei. Măcrişul, datorită frunzelor sale acre, putea fi folosit crud, ca salată sau pregătit ca şi spanacul.
                e.Usturoiul. Se poate consuma crud (salată) sau poate intra în compoziţia unor feluri de mâncare, fiind păstrat împletit ca o funie.
                f.Este destul de probabil că dacii au consumat şi alte tipuri de plante cum ar fi de exemplu ciupercile, chiar dacă arheologic acestea nu lasă nici o urmă, ciupercile cresc în toate zonele de relief, de primăvara până toamna târziu şi sunt frecvent consumate de oameni fie crude fie gătite (prăjite, fierte).
                Spre deosebire de cereale care se puteau conserva foarte uşor, legumele erau consumate doar în sezoanele când se culegeau sau conservate prin diverse procedee: uscarea la soare, saramură,etc.
        3.FRUCTE
                a.Strugurii, folosţi pentru obţinerea vinului, erau consumaţi şi cruzi.
                b.Mărul putea fi consumat crud sau transformat prin fermentare în băutură.
                c.Se poate presupune şi consumul fructelor de pădure: fragi, zmeură, afine, mure etc.

II. CARNE
                a.Pe primul loc în preferinţele alimentare ale dacilor era carnea de vită, arar pe locul al doilea. Resturi osteologice aparţinând acestor mamifere s-au găsit în toate siturile. Vitele erau crescute în principiu pentru produse secundare (lapte, brânză), eventual pentru reproducere şi muncă, aceste animale fiind sacrificate în general la maturitate. Vitele din epoca dacică, erau probabil de talie relativ mică şi aveau o constituţie suplă. Această perioadă este numită "regresiunea dacică".
                b.Pe locul doi în preferinţele culinare ale dacilor, par a se situa suinele. Porcinele erau ţinute în exclusivitate ca producătoare de carne şi eventual grăsimi, de aceea şi strategia de creştere şi planificarea sacrificării se deosebeau radical faţă de cea adoptată pentru speciile folosite în scopuri, mai cu seamă utilitare. Tipul crescut de daci pare a fi unul primitiv, cu o creştere înceată, aparţinând unei rase cu talie destul de mică. Acest luau ar explica şi sistemul de gestionare al turmelor, în majoritatea sitarilor predominînd animalele tăiate în jurul vârstei de 2 ani (se pare că atingeau maturitatea sexuală mai târziu, ajungând la greutatea optimă de sacrificare abia la 2 ani). În foarte puţine situri se întâlnesc suine sacrificate tinere şi tot aşa numărul exemplarelor bătrâne este destul de redus. Se poate spune deci, că majoritatea indivizilor erau sacrificaţi la sfârşitul perioadei de creştere şi păstraţi doar câţiva pentru reproducere, ştiut fiind că după o anumită vârstă creşterea lor devine nerentabilă.
                c.Ovicaprinele erau utilizate şi ele pentru obţinerea de carne, dar şi de produse secundare (lână, lapte). Rasele de ovine crescute în epoca dacică erau suple, aparţinând unui tip neameliorat încă. S-a remarcat preponderenţa în aşezări, a oilor şi numărul mic de capre cracute de daci. În ceea ce priveşte gestionarea turmelor de oi, ea este orientată fie spre producţia de carne - caracterizată prin sacrificarea unor animale tinere (între 6 luni şi 2 ani), fie pentru obţinerea de produse secundare.
                d.Cabalinele par să fi constituit şi ele o sursă de came după cum o dovedesc unele descoperirile de resturi osteologice provenite de la cai, care apar la fel de fragmentate ca şi cele ale altor specii, prezintă urme de arsură etc.
                e.Într-o foarte mică măsură în alimentaţia comunităţilor geto-dace se pare că intrau şi canidele, după cum o dovedeşte prezenţa unor resturi osteologice arse sau cu urme de retezare cu unelte tăioase. Acest animal intra şi în alimentaţia altor populaţii (celţi, germani etc.).
                f.La aceste specii se adaugă apariţia în aşezările epocii La Tene de le noi a găinii domestice. Se consumau atât exemplarele tinere cât şi cele adulte. Datorită taliei specifice mici, rolul găinilor în asigurarea proteinelor animale este destul de redus. Nu trebuie uitat însă, că ele erau şi furnizoare de ouă.
                g.Gâsca domestică este foarte rar întâlnită.
                h.Ca în cazul găinilor şi în cazul peştilor, resturile osoase sunt destul de puţine în aşezări (s-au păstrat în general oase de la peşti de mari dimensiuni, restul fiind probabil distruse de aciditatea solului). Practicarea pescuitului de către dacii din aşezări aflate în apropierea unor cursuri de apă, este incontestabilă mai ales că în numeroase astfel de aşezări au fost descoperite unelte de pescuit (cârlige de undiţă, greutăţi de la plasele de pescuit etc).
                i.Tot un caracter sporadic şi fără o importanţă foarte mare în alimentaţia comunităţilor dacice, o are şi culesul scoicilor şi al melcilor, ale căror cochilii au fost destul de des descoperite în câteva aşezări dacice.
                j.Spre deosebire de cele două ocupaţii pomenite anterior, vânătoarea se practica pe scară ceva mai largă. Se vânau cu precădere animale mari - cerbul şi mistreţul disputându-şi adesea primatul în descoperirile arheologice, la acestea adăugându-se căpriorul, bourul, ursul, iepurele etc. Vânătoarea avea aşadar un caracter preponderent alimentar, furnizând o cotă importantă din carnea necesară locuitorilor aşezărilor, ajungând în unele cazuri la procente foarte mari. Şi materialul provenit de la aceste animale are un aspect tipic de "resturi de bucătărie" prezentând spărturi, tăieturi, arsuri etc.
        GĂTITUL CĂRNII. În antichitate predomina consumul cărnii fierte, poate şi datorită faptului că se obţinea în acest fel şi supă şi carne. Se întâlneşte deasemenea consumul cărnii pregătite prin prăjire, fie în cuptoare, fie în frigări, rar pe grătar. Utilizarea grătarului pentru gătirea cărnii era cunoscută, deşi rară. Cantităţile mari de came obţinute prin sacrificarea unor animale domestice sau vânarea unora sălbatice, impuneau necesitatea conservării cărnii. Două posibilităţi simple de păstrare erau afumarea şi conservarea prin sărare.

III. GRĂSIMI
        GRĂSIMILE ANIMALE, cele mai frecvente puteau fi untura de porc şi seul. Cercetătorii sunt însă de părere că suinele crescute de daci, de un tip primitiv, nu ofereau o cantitate prea mare din acest produs.
        GRĂSIMILE VEGETALE. Descoperirea în urma săpăturilor arheologice a numeroase amfore, ar putea fi un indiciu pentru importul uleiurilor sudice. Tot în urma săpăturilor arheologice a fost pusă în evidenţă existenţa în aşezările dacice a unor plante, care au un conţinut ridicat de ulei: lubiţ (Camelina sativa), mac (Papaver somniferum), muştar (Sinapis alba). Din acestea se puteau obţine uleiuri comestibile, dar care puteau fi întrebuinţate şi în alte scopuri: iluminat, tăbăcitul pieilor etc.

IV. LACTATE
        a.Columella pornind de la aceiaşi preponderenţă a produselor lactate în alimentaţie, ne spune că cei mai mulţi dintre nomazi şi geţi se numesc "băutori de lapte". Accentul cădea probabil pe laptele de vită. Laptele de oaie şi de capră se situează în preferinţele culinare ale dacilor pe locul doi.
        b.Transformarea laptelui în brânză era necesară în primul rând din motive de conservare.
        c.Consumul de lapte acru şi unt nu suntem tot atât de bine informaţi.

V.CONDIMENTE
        a.Între condimente, pe primul loc se situează sarea, indispensabilă în alimentaţia umană. Există mai multe posibilităţi de obţinere a sării: evaporarea apei de mare, extragerea din mine etc. Dacia dispunea de importante zăcăminte de sare, aflate în general la mică adâncime sau la zi, încât foarte probabil principala sursă de obţinere a sării a fost extragerea din saline.
        b.Oţetul, obţinut în general din vin, putea să intre şi el în compoziţia anumitor feluri de mâncare.
        c.Dintre mirodenii avem pomenită o singură plantă - muştarul ale cărui seminţe se pare că intrau în componenţa unor mâncăruri de linte, bob.

VI. BĂUTURI
        a.La daci era cunoscut şi apreciat vinul conform izvoarelor scrise şi descoperirilor arheologice, care atestă existenţa viţei de vie şi a producţiei de vin la daci. În multe aşezări au fost descoperite seminţe de struguri şi de asemenea, numeroase fragmente de amfore de producţie locală. La consumul vinurilor de producţie proprie, se adaugă a vinurilor de import provenite în principal din lumea greacă, după cum o dovedesc amforele cu ştampile epigrafice.
        b.O altă băutură frecventă în lumea barbară era berea.
        c.Probabil că au existat şi alte băuturi (mied) dar informaţii referitoare la ele nu s-au păstrat până la noi.

BIBLIOGRAFIE:
1.Liliana SUCIU - INDICII PENTRU RECONSTITUIREA VIEŢII COTIDIENE ÎN AŞEZĂRILE DACICE. ASPECTE ALE ALIMENTAŢIEI, în Studii de istorie antică a României
2.Hadrian DAICOVICIU - DACII
3.Radu VULPE - AŞEZĂRI GETICE DIN MUNTENIA