AELIA PUBLIA - fiica lui Aurelius Victor.
AURELIUS VICTOR - locuitor născut în Buricodava, stabilit în Piroboridava apoi Novae unde a înălțat un frumos monument din marmură pentru a comemora, moartea fiicei sale. Existența lui atestă mai multe orașe. Va purta porecla Buridavensis.
BICILIS - trădătorul care a dezvăluit ascunzătoarea tezaurului lui Decebal. Date despre acest personaj, ne-au transmis doi autori antici.
Dio Cassius: "[...] Comorile lui Decebal au fost deasemenea descoperite, deși au fost ascunse sub râul Sargeția, care curgea pe lângă palatul său. Cu ajutorul unor captivi, Decebal a deviat cursul râului, a săpat o groapă în albie, unde a aruncat o mare cantitate de argint și aur și alte obiecte de mare valoare care suportau într-o anumită măsură umezeala; apoi a pus pietre și pământ peste ele, readucând râul pe făgașul său. Cu aceeași captivi a ascuns haine și alte lucruri asemenea în peșteri, pe care i-a ucis pentru a nu putea dezvălui aceste locuri. Dar Bicilis, un tovarăș al său care știa despre cele întâmplate, a fost capturat și a dat informații despre aceste lucruri." (Istoria romană, LXVIII, 14)
Zonaras: "dar unul dintre prietenii lui Decebal, avînd și el cunoștință de locul unde se afla tezaurul, l-a arătat" (Epitome ton istorion, X, 32, după Dio Cassius)
BRASUS - tatăl lui Mucatra (APULUM, Arch.Ért, 32, 1912, 274).
CALLIDRONES - sclav ajuns și în posesia lui Decebal, aduce o rază de lumină în problema sclaviei în Dacia. O scrisoare a guvernatorului Pliniu cel Tânar adresată lui Traian lămurește problema acestui personaj:
"C. PLINIUS TRAIANO IMPERATORI
(1) Appuleius, domine, miles qui est in statione Nicomedensi, scripsit mihi quendam nomine Callidromum, cum detineretur a Maximo et Dionysio pistoribus, quibus operas suas locaverat, confugisse ad tuam statuam perductumque ad magistratus indicasse, servisse aliquando Laberio Maximo, captumque a Susago in Moesia et a Decibalo muneri missum Pacoro Parthiae regi, pluribusque annis in ministerio eius fuisse, deinde fugisse, atque ita in Nicomediam pervenisse. (2) Quem ego perductum ad me, cum eadem narrasset, mittendum ad te putavi; quod paulo tardius feci, dum requiro gemmam, quam sibi habentem imaginem Pacori et quibus ornatus fuisset subtractam indicabat. (3) Volui enim hanc quoque, si inveniri potuisset, simul mittere, sicut glebulam misi, quam se ex Parthico metallo attulisse dicebat. Signata est anulos meo, cuius est aposphragisma quadriga."
"C. Plinius către Împăratul Traian
Doamne, Appuleius, un oștean din Nicomedia, l-a adus pe Calidrones, care a fost arestat de către brutarii Maximo si Dionysio, cei care l-au angajat, și-a găsit refugiu la statuia ta, a declarat în fața magistratului că a fost servitorul lui Liberius Maximus, apoi a fost capturat de Susagus în Moesia, Decebal l-a trimis în dar regelui part Pacorus, în cancelaria căruia a servit mai multi ani, după care a evadat ajungând la Nicomedia. După ce am cercetat cazul am găsit de cuviință să ți-l trimit. [...]"
CLOILIOS - mercenar dac, el este amintit de
Appian: "1. Genthios, regele acelei părți a ilirilor care se învecinează cu macedonenii, a ajuns sprijinitorul lui Perseu în schimbul a trei sute de talanți, din care-și luase o parte. El năvăli în Iliria stăpânită de romani și puse în lanțuri pe solii Perpenna și Petilius, care veniseră la el să protesteze împotriva celor săvârșite. Perseu, aflând de cele întâmplate, nu mai trimise restul sumei, sub cuvânt că pricina războiului pe care îl făcea împotriva romanilor ar fi fost Genthios. Apoi Perseu trimise la geții din nordul Istrului o solie. El căuta să-l ispitească pe Eumene cu bani, făcându-i propunerea ca ori să treacă de partea sa, ori să-l împace cu romanii, ori să nu se alături nici unei părți. Perseu, care știa prea bine că romanii nu vor pune capăt ostilităților, nădăjduia să realizeze ceva din cele dorite de el sau, prin însăși încercarea făcută, să-l compromită pe Eumene. Eumene nu voi să treacă de partea sa, cerând o mie cinci sute de talanți ca să mijlocească încetarea ostilităților, iar pentru neutralitate o mie. Dar, aflând că îi și sosesc mercenarii geților - zece mii de călăreti și zece mii de pedestrași -, îndată începu să-l disprețuiască pe Eumene și-i spuse că nu va mai plăti nimic pentru neutralitate (sub cuvânt că ar fi o rușine pentru amândoi), iar suma [cuvenită] pentru încetarea ostilităților nu o va da înainte, ci, până la încheierea păcii, o va depune în Samotrace. În toate Perseu ajunsese schimbător și meschin, deoarece zeii îi luaseră mințile. 2. Un lucru însă din cele sperate l-a îndeplinit cu prisosință. Eumene deveni suspect romanilor. Între timp, deoarece geții trecuseră Istrul, el trebuia să dea comandantului Cloilios o mie de stateri de aur, iar fiecărui călăreț zece stateri și fiecărui pedestraș cinci. Suma totală întrecea cu puțin o sută cincizeci de mii [de stateri] de aur. Regele puse să fie aduse câteva hlamide, brățări de aur și cai, daruri pentru comandanți, împreună cu zece mii de stateri de aur. Apropiindu-se de tabăra lor, porunci să fie chemat Cloilios. Acesta întrebă pe cei veniți dacă aduc aurul. Aflând că nu-l au, le-a poruncit să se întoarcă pentru a-l aduce. Perseu, informat de cele petrecute și împins iar de divinitate, s-a plâns - schimbăcios cum era - între prieteni că pe firea geților nu te poți bizui. Se prefăcu că nu îndrăznește să primească în lagăr douăzeci de mii de geți. Cu greu spuse că primește zece mii, pe care - zicea el - i-ar putea domoli în caz de răscoală. 3. Împărtășind acestea prietenilor, născoci alte minciuni pentru geți și ceru jumătate din oaste, cu făgăduiala că va da aurul ce-l va avea la îndemână. Cu atâta nestatornicie se purta Perseu, îngrijorat de banii pe care cu puțin timp înainte pusese să-i asvârle în mare. Iar Cloilios, când văzu pe trimișii regelui, întrebă în gura mare dacă au adus cu ei aurul și ceru întâi celor care ar fi vrut să-i spună ceva să-i vorbească despre aur. Aflând că nu-l au și nemaiîngăduindu-le să vorbească, își aduse armata înapoi. Iar Perseu fu lipsit și de această alianță, care i-ar fi adus mulți soldati și ar fi sosit la timpul potrivit." (Istoria romană, 18)
Titus Livius: la acesta apare forma Clondicus
"<Primum> ingressi sunt pacato agmine. <digressu> deinde Cottonis et Antigoni et haud multo post fama mortis Philippi neque Thraces commercio faciles erant, <neque> Bastarnae empto contenti esse poterant aut in agmine contineri, ne decederent via. inde iniuriae ultro citroque fieri, quarum in dies incremento bellum exarsit. postremo Thraces cum vim ac multitudinem sustinere hostium non possent, relictis campestribus vicis in montem ingentis altitudinis -- Donucam vocant -- concesserunt. quo <cum> subire Bastarnae vellent, quali tempestate Gallos spoliantes Delphos fama est peremptos esse, talis tum Bastarnas nequiquam ad iuga montium appropinquantes oppressit. neque enim imbre tantum effuso, dein creberrima grandine obruti sunt cum ingenti fragore caeli tonitribusque et fulguribus praestringentibus aciem oculorum, sed fulmina etiam sic undique micabant, ut peti viderentur corpora, nec solum milites sed etiam principes icti caderent. itaque cum praecipiti fuga per rupes praealtas improvidi sternerentur ruerentque, instabant quidem perculsis Thraces, sed ipsi deos auctores fugae esse caelumque in se ruere aiebant. dissipati procella cum tamquam ex naufragio plerique semermes in castra, unde profecti erant, redissent, consultari, quid agerent, coeptum. inde orta dissensio, aliis redeundum aliis penetrandum in Dardaniam censentibus: triginta ferme milia hominum Clondico duce, <quo> profecti erant, pervenerunt, cetera multitudo retro, qua venerat, Apolloniam Mesembriamque repetit. Perseus potitus regno interfici Antigonum iussit; et dum firmaret res, legatos Romam ad amicitiam paternam renovandam petendumque, ut rex ab senatu appellaretur, misit. haec eo anno in Macedonia gesta." (Ab Urbe condita, XL, 58)
"Nec haec tantum Persei per avaritiam est dimissa res, cum pecunia soluta aut pacem habere per Eumenen, quae vel parte regni redimenda esset, aut deceptus protrahere inimicum mercede onustum et hostes merito ei Romanos posset facere; sed et ante Genti regis parata societas et tum Gallorum effusorum per Illyricum ingens oblatum <auxilium> avaritia dimissum est. veniebant decem milia equitum, par numerus peditum et ipsorum iungentium cursum equis et in vicem prolapsorum equitum vacuos capientium ad pugnam equos. hi pacti erant eques denos praesentes aureos, pedes quinos, mille dux eorum. venientibus his Perseus ab Elpeo ex castris profectus obviam cum dimidia copiarum parte denuntiare per vicos urbesque, quae viae propinquae sunt, coepit, ut commeatus expedirent, frumenti, vini, pecorum ut copia esset. ipse equos phalerasque et sagula donum principibus ferre et parvom auri, quod inter paucos divideret, multitudinem credens trahi spe posse. ad Almanam urbem pervenit et in ripa fluminis Axi posuit castra. circa Desudabam in Maedica exercitus Gallorum consederat, mercedem pactam opperiens. eo mittit Antigonum, ex purpuratis unum, qui iuberet multitudinem Gallorum ad Bylazora -- Paeoniae is locus est -- castra movere, principes ad se venire frequentes. septuaginta quinque milia ab Axio flumine et castris regis aberant. haec mandata ad eos cum pertulisset Antigonus adiecissetque, per quantam omnium praeparatam cura regis copiam ituri forent quibusque muneribus principes advenientes vestis, argenti equorumque excepturus rex esset, de his quidem se coram cognituros respondent, illud, quod praesens pepigissent, interrogant, ecquid aurum, quod in singulos pedites equitesque dividendum esset, secum advexisset. cum ad id nihil responderetur, Clondicus, regulus eorum, 'abi, renuntia ergo' inquit 'regi, nisi aurum obsidesque accepissent, nusquam inde Gallos longius vestigium moturos.' haec relata regi cum esset, advocato consilio cum, quid omnes suasuri essent, appareret, ipse pecuniae quam regni melior custos institit de perfidia et feritate Gallorum disserere, multorum iam ante cladibus experta: periculosum esse tantam multitudinem in Macedoniam accipere, <ne> graviores eos socios habeant quam hostes Romanos. quinque milia equitum satis esse, quibus et uti ad bellum possent, et quorum multitudinem ipsi non timeant." (Ab Urbe condita, XLIV, 26).
"Apparebat omnibus mercedem timeri nec quicquam aliud; sed cum suadere consulenti nemo auderet, remittitur Antigonus, qui nuntiaret quinque milium equitum opera tantum uti regem, non tenere multitudinem aliam. quod ubi audivere barbari, ceterorum quidem fremitus fuit indignantium se frustra excitos sedibus suis; Clondicus rursus interrogat, ecquid ipsis quinque milibus, quod convenisset, numeraret? cum adversus id quoque misceri ambages cerneret, inviolato fallaci nuntio, quod vix speraverat ipse posse contingere, retro ad Histrum perpopulati Threciam, qua vicina erat viae, redierunt. quae manus, quieto sedente rege ad Elpeum adversus Romanos, <per> Perrhaebiae saltum in Thessaliam traducta non agros tantum nudare populando potuit, ne quos inde Romani commeatus expectarent, sed ipsas excindere urbes tenente ad Elpeum Perseo Romanos, ne urbibus sociis opitulari possent. ipsis quoque Romanis de se cogitandum fuisset, quando neque manere amissa Thessalia, unde exercitus alebatur, potuissent, neque progredi, cum ex adverso castra Macedonum <essent. hoc amisso auxilio Perseus animos Macedonum,> qui ea pependerant spe, haud mediocriter debilitavit. eadem avaritia Gentium regem sibi alienavit. nam cum trecenta talenta Pellae missis a Gentio numerasset, signare eos pecuniam passus <est;> inde decem talenta ad Pantauchum missa, eaque praesentia dari regi iussit; reliquam pecuniam signatam Illyriorum signo portantibus suis praecipit, parvis itineribus veherent, dein cum ad finem Macedoniae ventum esset, subsisterent ibi ac nuntios ab se opperirentur. Gentius exigua parte pecuniae accepta cum adsidue <a> Pantaucho ad lacessendos hostili facto Romanos stimularetur, M. Perpennam et L. Petilium legatos, qui tum forte ad eum venerant, in custodiam coniecit. hoc audito Perseus contraxisse eum necessitatem ratus ad bellandum utique cum Romanis, ad revocandum, qui pecuniam portabat, misit, velut nihil aliud agens, quam ut quanta maxima posset praeda ex se victo Romanis reservaretur. et ab Eumene Herophon ignotis, quae occulte acta erant, redit. de captivis actum esse et ipsi evolgaverant et Eumenes consulem vitandae suspicionis causa certiorem fecit." (Ab Urbe condita, XLIV, 27).
DIALES
DIEGIS - căpetenie dacă, fratele lui Decebal, este atestat de Martial:
"Accola iam nostrae Degis, Germanice, ripae,
a famulis Histri qui tibi uenit aquis,
laetus et attonitus uiso modo praeside mundi,
adfatus comites dicitur esse suos:
«Sors mea quam fratris melior, cui tam prope fas est
cernere, tam longe quem colit ille deum»"
"Diegis, locuitor de pe țărmul, care acum ne aparține,
a venit să te vadă, o Germanicus, tocmai de pe apele Istrului, care se află sub stăpînirea ta.
Bucuros și uimit cînd a văzut pe stăpînul lumii,
se zice că ar fi spus celor ce-l însoțeau :
«Soarta mea este mai bună decît a fratelui meu, fiindcă mie îmi este îngăduit
să privesc atît de aproape zeul pe care îl cinstește atît de departe»" (Epigrame, V, 3,1-6)
Dio Cassius
[Decebal] "... trimise pe Diegis cu cîțiva bărbați ca să-i dea înapoi armele și cîțiva captivi ca și cum i-ar fi avut numai pe aceia la dînsul. Făcîndu-se aceasta, Domitian puse diadema pe capul lui Diegis..." (Istoria romană, LXVII, 7, 2, 3)
DIZO - personaje ale căror nume au fost descoperite la Cluj (NAPOCA, CIL, III 870) și pe malul bulgăresc al Dunării
"D(is) M(anibus)
[...D]emetria Dam-
[...] Zoili vivo su-
[...]IP Dizo vix(it)
[....................................]" (CIL 3.7456)
DRIGIZA
DUDA - (NAPOCA, CIL, III 874)
DULA - (POTAISSA, ArchÉrt, XXXV, 1915, 45)
EPTALA - (NAPOCA, CIL, III 870)
MUCASENUS CENSORINI - cavaler în garda guvernatorului, de pe un altar funerar descoperit la Alba - Iulia, căsătorit cu Rescuturme, considerată o băștinașă, fiica lui Soia (APULUM, CIL, III 1195).
MUCATRA - fiul lui Brasus, de pe o inscripție funerară pe un fus de coloană descoperit la Alba - Iulia, moștenitor al lui Mucapor Mucatralis (APULUM, Arch.Ért, 32, 1912, 274).
PHRADMON - probabil, fiul lui Rhemaxos este menționat în Decretul Dionysopolitan în cinstea lui Agathocles
"Sfatul și Poporul au găsit cu cale; președinte al Adunării fiind Dionysos al lui Bianor, Apollonios al lui Cleombrotos a propus: întrucât Agathocles al lui Antiphilos, coborâtor dintr-un părinte binefăcător al obștii, se poartă față de cetate și de cetăteni ca un om vrednic și de seamă, dovedindu-și în chipul cel mai deplin, cu vorba și cu fapta, râvna față de popor, în orice împrejurare grea pentru cetate, precum și în toate dregătoriile, însărcinările și slujbele;
Și mai întâi, într-o vreme când cetatea era bântuită de tulburări, iar traci în număr mare atacau orașul și teritoriul, când grânele stăteau să dea în pârg iar cetățenii se frământau foarte, (Agathocles) fiind ales căpetenie a arcașilor și strângând oșteni cu plată a știut să păzească țarinile, dând putința fieștecăruia să-și strângă grânele fără vătămare;
Iar când tracii din jurul lui Zoltes au pătruns cu oaste mare în Sciția, către orașele grecești de sub oblăduirea regelui Rhemaxos, (tot el) ales sol, a pornit în țară străină, străbătând pământurile mai multor noroade și înfruntând primejdii de tot felul, a convins pe barbari nu numai să cruțe cetatea, dar și să ... adunate înainte de tâlhari ... ce se aflau la ordinul lui Zoltes, ... să mântuiască toate ... și împreună cu ei s-au grăbit ... Cetatea să plătească cinci (talanți?) pentru ca să cadă la înțelegere cu cetatea în privința hranei ...
Când, după aceasta, aceiași (barbari) au năpădit ținutul și au prins să asedieze Bizone și să pustiască teritoriul, grânele noastre fiind (și de data aceasta) gata să dea în pârg, ales sol și pornind spre locul unde se afla oastea, rânduit de cetățeni să răscumpere după putință teritoriul și recolta, i-a convins pe Zoltes și pe traci, cu preț de 600 de galbeni, să nu pătrundă în teritoriu, nici să se apropie de oraș, ceea ce a îngăduit cetățenilor să rămână stăpâni pe toate grânele de pe ogoare.
Și iarăsi, ales sol în Tracia și la căpetenia acestora Zoltes, a reînnoit învoielile și înțelegerile încheiate cu ei; și simțind (tot atunci) că se strâng laolaltă tâlhari mulți, a adus faptul la cunoștința lui Zoltes, dând de știre și cetățenilor după întoarcerea acasă: din care pricină uneltirea a rămas fără urmări.
Iar mai târziu, călcând jurămintele și învoiala și tot dând năvală (pe pământurile cetății), ales ca popor comandant cu depline puteri al teritoriului și strângând oșteni voluntari dintre cetățeni și barbarii adăpostiți în cetate, a păzit ogoarele și turmele și grânele până la trecerea (spre noi) a regelui Rhemaxos. Iar după ce regele a trecut pe malul din față, nelăsând în urmă-i străji de teamă și trimițând numai vestitori ca să ceară tributul, ales sol și pornind la drum de apă, întrucât ținutul era cuprins de război, l-a convins pe regele Rhemaxos să dea spre paza cetății călăreți o sută; iar când tracii au căzut în număr mare asupra străjerilor, iar aceștia - de frică - au fugit pe celălalt mal, lăsând teritoriul (cetății) fără pază, trimis sol la feciorul regelui, Phradmon (?), l-a convins pe acesta să dea strajă cetății călăreți sașe sute, care, întrecând oastea vrăjmașilor, au înfrânt pe căpetenia acestora Zoltes și ..."
RESCUTURME - fiica lui Soia (APULUM, CIL, III 1195).
SEICIPIER
SKIRTOS - gladiator dac din sec. III e.n. atestat de o stelă funerară de formă dreptunghiulară, care are în partea superioară un fronton, acrotere laterale și una centrală, rotundă. În centrul monumentului este reprezentat un gladiator (retiarius), înveșmântat cu o tunică din piele cu mâneci scurte. În mâna dreaptă ține un fel de trident și poartă pe braț o apărătoare. În mâna stângă, ridicată în sus, ține un pumnal și o furcă (fuscina). La picioare, în stânga, este figurat un câine. Inscripția în limba greacă este gravată în câmpul stelei, în stânga și dreapta gladiatorului.
"(Eu) Skirtos Dakesis (=Dacul), de condiție liberă, (încununat) cu șase victorii, părăsind (viața) înainte de vreme, zac la Tomis, având ca locuință mormântul. Vă urez sănătate!"
SOIA - tatăl lui Rescuturme (APULUM, CIL, III 1195).
SUSAGUS - căpetenie roxolană care a atacat în războaiele daco-romane din 101-102 garnizoanele romane de la sudul Dunării, probabil același care l-a capturat pe sclavul Callidrones.
TARSA - (Caransebeș, CIL, II 7998)
TZINTO - (NAPOCA, CIL, III 870)
VEZINA - vicerege în timpul lui Decebal, este menționat de Dio Cassius:
"Și dînd lupta cu dușmanii la Tapae măcelări pe cei mai mulți dintre ei. Între dușmani se afla și Vezinas care venea, ca demnitate, îndată după Decebal; pentru că nu putea scăpa cu fuga, el se trânti la pământ, ca și cum ar fi murit; și astfel rămase nebăgat în seamă, iar în timpul nopții a fugit. Decebal se temu ca romanii victorioși să nu pornească spre capitala lui. De aceea tăie copacii din preajma lor la o oarecare înălțime și puse arme pe trunchiuri, pentru ca dușmanii să creadă că sunt soldați și să se retragă înspăimântați. Ceea ce s-a și întâmplat." (Istoria romană, LXVII, 7)
ZIPER
BIBLIOGRAFIE:
1. PAUL DAMIAN - Geto-dacii în configurația demografică a Daciei romane
2. IONESCU I. - Tradiții monastice românești
3. PROTASE DUMITRU - Autohtonii în Dacia
4. http://www.cimec.ro
5. http://epigraphy.packhum.org/inscriptions
