BENDIS - Personaj din mitologia dacică adorată ca zeiță a Lunii, a pădurilor, a farmecelor, a nopții și poate ca zeiță magiciană. Unele reprezentări plastice ca bustul de bronz de la Piatra Roșie o arată cu sâni proeminenți de unde și presupunerea că era o divinitate adorată mai ales de femei, din această cauză se paote presupune că era socotită poate în primul rând zeița dragostei și a maternității. Herodot menționează în Istorii(IV,94;V,7) faptul că tracii au împrumutat-o de la daci.
CAVALERUL TRAC - Tânăr zeu al tracilor balcanici și danubieni, reprezentat călare, adesea în scene de vânătoare. Atributele și originea zeului sunt deocamdată obscure. Numit "Theos Heros" - stăpân căpetenie, mai apoi semizeu de origine muritoare iar în varianta romană, "Deus sanctus Heron", unele imagini ale călăretului trac sunt însoțite de inscripții unde numelui "Heron", "Heros" îi urmează adesea diverse epitete: "Invictus" - Nebiruitul, "Aeternus" - Veșnicul, "Katahtonios" - Stăpânul morților, "Ktistes" - întemeietorul de neamuri, mai des "Vetespios". Iconografia românească l-a păstrat în chipul Sf.Gheorghe.
DERZELAS - Zeu aparținând mitologiei daco-getice, având un cult de origine autohtonă. Este considerat fie zeu al sănătății, al energiei vitale (I.I.Russu) fie o divinitate subpământeană (I.H.Crișan). Un templu al lui Derzelas s-a zidit la Histria în sec al III-lea îen.
GEBELEIZIS - Zeu geto-dacic al cerului înnourat și pluvial, diriguitor al furtunii și al fulgerelor, în onoarea sau împotriva căruia dacii trăgeau cu arcurile (după unii istorici spre a purifica fața zeului ceresc risipindu-i norii, după alții spre a-i reproșa norii excesivi, aducători de grindină și de trăsnete primejdioase pentru păduri, gospodării, grâne și pentru vița de vie). Această practică e înregistrată și în alte zone geografice, tirul aglomerat de săgeți și strigătele masive puteau creea curenti de aer ce risipeau norii (V.Kernbach). Gebeleizis e amintit numai de Herodot care îl citează imediat după Zamolxis ceea ce a dus la false presupuneri că cei doi s-ar confunda. În iconografia românească s-a păstrat ca Sf.Ilie.
KOGAIONON - Mitologicul munte dacic în care a fost sediul lui Zamolxis sau locuința marelui preot dac. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile au adus în discuție celebre vârfuri muntoase precum Gugu, Ceahlăul, Dealul Grădiștii, Omul, fiecare cu argumente pro și contra. Anumite asemănări semantice din unele izvoare grecești impun prima ipoteză, semnificația numelui îl impune pe Omul, de asemenea Sfinxul pare să aibă o semnificatie simbolică deosebită. Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon scrie despre peștera de retragere a lui Zamolxis: "Tot așa și acest munte a fost recunoscut drept sacru și astfel îl numesc și getii; numele lui, Kogaionon, era la fel cu al râului ce curgea alături."(Geografia,VII,3,5). Acest citat lansează o interesantă ipoteză: numele mai important ar fi al râului după care a fost numit și muntele deci muntele este lângă un râu însemnat (poate nu doar din punct de vedere al debitului). Găsiți prezentat mai jos un fragment dintr-o hartă veche care reprezintă râul Cogaeonus, prin suprapunerea hărții antice cu cea a României moderne, acest râu se identifică cu Bicazul, care trece pe lângă Ceahlău, munte care a inspirat mulți poeți și scriitori români de-a lungul timpului, așadar un argment solid în favoarea identificării Ceahlăului cu Kogaiononul.
|
| Hartă din colecția "A Classical Atlas to Illustrate Ancient Geography" de Alexander G. Findlay, Harper and Brothers Publishers, New York, 1849. Preluată de la adresa: http://www.lib.utexas.edu/maps/historical/macedonia_1849.jpg
|
Deasemenea, se știe că lui Zamolxe dacii i-au construit o locuință mare în peșteră, deci pe vârful muntos trebuie să se afle ruinele acestei locuințe în peșteră. Autorii menționează că dacii își numeau preoții "călători prin nori" ceea ce propune pentru localizarea acestui munte un vârf foarte înalt. Peștera mitică a lui Zamolxe ar fi putut să aibă întortocheate galerii ceea ce ar explica dispariția lui.
PREOTII DACI - În literatura de specialitate, se întâlnesc trei categorii de preoți:
1.
KAPNOBATAII - "umblătorii prin nori". Explicația denumirii s-a pierdut în negura timpului. Probabilitatea cea mai mare o are călătoria în munții cu vârfurile înconjurate de nori, deci, în chilii asemănătoare călugărilor de azi. Se înțelege că trăiau în simplitate, regim alimentar și în meditație în fața zeului lor (și de ce nu poate și al nostru pentru că există izvoare care ne spun că dacii credeau într-un zeu suprem căruia nu îi spunea numele, nu de frică, rușine, sau alte motive, ci pentru simplul fapt că nu îi puteau exprima complexitatea).
2.
KTISTAII - "întemeietorii de neamuri". Făcând apel la atât de controversata "interpretio graeca" pentru a sublinia posibilitatea ca grecii să se fi înșelat: un posibil înțeles al numelui acestor preoți era "întreținătorii de neamuri", "vindecătorii de neamuri", deci renumiții medici daci. Ca o dovadă în plus aceeași observație se potrivește și polistailor: "întreținătorii de orașe" sau cavalerilor traci: "întreținătorii de neamuri", "apărătorii de neamuri". Acești preoți erau renumiți prin tehnica lor de vindecare prin care începeau cu sufletul și continuau cu tratarea trupului. De aceea aveau probabil nevoie de religie sub o formă pe care nu o mai cunoaștem azi (sau poate da: bioenergoterapia). v.Derzelas.
3.
POLISTAII - "întemeietorii de orașe". La această castă preoțească denumirea ei îi propune ca și membri pe învățători care trăiau în orașe unde erau sanctuarele (vezi calendarele și care nu erau potrivite ascetismului). Avem celebre exemple pentru a susține această teorie: Zamolxe, Deceneu. Acești preoți-învățători excelau în științe (fizică, astronomie), morală, psihologie, filosofie, ultima, împlicând și religia.
4.
PREOȚII LUPTĂTORI - Strabo menționează că tinerilor preoti daci li se predica curajul. Aceștia fiind lipsiți de teamă. Pentru ce altceva decât pentru prezența pe câmpul de luptă? Rolul lor de a îmbărbăta oștenii, sau ca medici-militari, este o prea simplă, rolul lor fiind, probabil, unul mult mai complex. Așadar o nouă castă care nu a fost înțeleasă de autorii antici deci nu a fost menționată decât de Iordanes care ne spune că "armata lui Filip al Macedoniei fu împrăștiată de preoții geți", așadar propunerea își găsește argumente, deloc de neluat în seamă. Și aici există un exemplu celebru: preotul-vicerege Vezina, care a luat parte la lupta de la Tapae. Este posibil ca preoții, bărbați fiind, să fi fost organizați în momente grele sau în mod uzual, în contingente speciale de războinici sau medici, auxiliari, etc.
RITUALUL DE ZEIFICARE - Se poate observa un fel de cale pe care marii preoți trebuiau s-o urmeze. Să cunoască mari religii și concepte filosofice chiar dacă nu aderau la ele. Aici se poate menționa că probabil nu este vorba de o instruire a preoților daci în țări străine deoarece ei dețineau cunoștințe pe care egiptenii și grecii nu le aveau. Cu siguranță, un flux de la daci la egipteni și greci e mult spus, mai corect ar fi un schimb de experiență, dar devărul este ascuns în izvoare antice pierdute. Apoi marii preoti întorși pe pământurile natale se asociau cu regele. Din nou se poate considera că preoții nu-și convingeau regii să li se asocieze ci doar urmau un obicei existent deja (există ca exemple, Zamolxis, Decenu, Vezina). Undeva în acest răstimp, marii preoți trecând de un anumit prag, o anumită probă complexă, sunt zeificați. Oricum este foarte probabil, că dacii aveau niște legi foarte vechi după care se ghidau cu strictețe.
ZAMOLXE - Controversele asupra personalității lui Zamolxe au început să apară odată cu menționarea lui de către Herodot și continuă până astăzi. Părintele istoriei, reproduce povești care spun că Zamolxe a trăit în ultima jumătate a secolului al VI-lea îen și nu a fost un zeu închipuit, ci un daimon. De altfel el este considerat unul din cei trei profeți ai lumii (Zamolxe, Zaratustra și Moise), însă numai despre Zamolxe există izvoare "știintifice". De ce a devenit așa celebru acest "rege al nostru [...] ca zeu ce este" (Platon,Harmides,156)? Pentru că a fost un erou civilizator, un preot venerat de toate castele: de kapnobatai care i-au moștenit obiceiul de a trăi retrași, de ktistai care au învătat meșteșugul vindecării de la el, de polistai care nu se știe de unde dețineau fantasticele cunostințe pe care le predau mai departe, de "preotii-războinici" (și ostași) care rosteau numele lui în bătălii, de regi care se pare că au preluat belaginele de la Zamolxe. Cât despre retragerea lui în peșteră și apariția după 4 ani nu a avut rolul de mister inițiatic ci a fost o lecție pentru poporul care poate nu mai urma vechile legi (acest domeniu al pildelor în care dacii excelau, 4 ani fiind poate perioada în care poporul s-a convins de necesitatea învățăturilor sale). În plus această situație pare să se potrivească cu momentul când Zamolxe redactează (sau mai corect spus le rescrie adaptându-le condițiilor contemporane) necesarele belagine. Dacii au recunoscut în Zamolxe, omul complex demn de luat drept model, zeificarea venind în mod natural.
BIBLIOGRAFIE:
1. ELIADE Mircea - DE LA ZAMOLXE LA GENGHIS-HAN
2. PETRE Zoe - PRACTICA NEMURIRII. O lectură critică a izvoarelor grecești referitoare la geți
