Prezentarea sanctuarelor de la Sarmizegetusa și funcționalitatea lor ca și calendare se bazează pe cartea "Calendarul de la Sarmizegetusa Regia" scrisă de Ștefan Bobancu, Cornel Samoilă și Emil Poenaru. Deși majoritatea observașiilor se bazează pe această carte, s-au adus câteva mici modificări cu argumente de bun-simț logic. Oricare opinie ar fi adevarată, câteva calcule pe baza sanctuarelor vor indica funcționalități exacte și originale ale acestor calendare. Pe lângă faptul că dacii au realizat unul din cele mai exacte calendare ale antichității, acesta are o proprietate mai rar întâlnită: anul începe cu prima zi a primei săptămâni din an și se termină în ultima zi a ultimei săptămâni din an.
În continuare se vor folosi următorii termeni: zi (24h), săptămână (o grupare de 6,7,8 zile), an (un ciclu variabil de aproximativ 360 de zile), sensul de parcurgere al calendarelor este ales cel trigonometric (antiorar), lespede (paralelipiped), stâlp (paralelipiped cu latura bazei tangentă la cerc mai mică decât a lespedei sau un cilindru acoperit cu teracotă), calendar solar (calendarul urmărește evoluția soarelui pe cer), anul tropic (365.242198).
SANCTUARUL MIC ROTUND - Micul sanctuar rotund este alcătuit din 114 piese dintre care 13 sunt lespezi, iar 101 sunt stâlpi. Cei 101 stâlpi sunt împărțiți de cele 13 lespezi în 13 grupări cu următoarea ordine: 8 grupe de 8 stâlpi, 1 de 7 stâlpi, 3 de 8 stâlpi și una de 6 stâlpi. Micul sanctuar rotund întruchipează un calendar solar:
-1 stâlp = 1 zi;
-1 lespede = 1 marcaj pentru o săptămână și pentru un an;
-numărătoarea poate începe de lângă oricare lespede;
-un an se atinge prin 3 rotații complete + 8 săptămâni;
-se marchează anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns;
-se începe noul an de la stâlpul următor;
-se efectuează un ciclu de 13 ani (până se marchează toate lespezile);
-în acest interval anul dacic rămâne în urmă cu 1 zi față de anul tropic și se aplică corecția de o zi;
-din cauza celor 2 săptămâni de 6 și 7 zile durata anilor fluctuează dând următoarea succesiune: 364-366-365-366-365-364-366-365-364-367;
-singurul deficit al acestui sanctuar este nevoia de a ține minte săptămânile impediment ce poate fi ușor înlăturat prin calcularea punctului unde se termină anul nou și marcarea lui;
-structura simplă a calendarului îl indică ca fiind unul civil.
SANCTUARUL MARE ROTUND - Marele sanctuar rotund este structurat pe 3 cercuri concentrice plus o absidă în interiorul lor.
Cercul exterior (A) este alcătuit din 104 lespezi (de 45 de cm înălțime) lipite una de alta și care formează un cerc perfect închis. Lipit de primul, al doilea cerc (B) este format din 210 piese: 180 de stâlpi (cu înălțimi între 120-135cm) despărțiți în 30 de grupuri de câte 6 de 30 de lespezi (cu înălțimi între 55-65 cm). Al treilea cerc (C) la o distanță considerabilă de primele două este format din 68 de stâlpi (cu înălțimea de 3m, acoperiți cu teracotă și dotati cu piroane ce aveau în capăt inele) aranjați în 4 grupuri despărțiți de lespezi în urmatoarea ordine: 17 stâlpi - 4 lespezi - 18 stâlpi - 3 lespezi - 16 stâlpi - 4 lespezi - 17 stâlpi - 4 lespezi. Absida conține 72 de blocuri: 68 de stâlpi (de diferite înălțimi a căror umbră proiectată pe sol se pare că ar forma o figură geometrică cu o anumită semnificație, concepție care depinde de corectitudinea aprecierii înălțimii stâlpilor de către arheologi) împărțiți în 2 grupe despărțiți de câte 2 lespezi astfel: 13 stâlpi - 2 lespezi - 21 stâlpi - 2 lespezi. Lespezile din cercul C și din absidă formează 2 axe perpendiculare. Pe direcția celei orizontale în afara sanctuarului se afla pragul de acces un dreptunghi de 4x5 lepezi. Sanctuarul mare întruchipează de asemenea un calendar solar:
-1 stâlp din B și C reprezintă o zi;
-numărătoarea poate începe de oriunde la B și C dar puțin probabil (posibil să înceapă de la pragul-intrare);
-un an se atinge prin două rotatii ale cercului B;
-concomitent se parcurge și cercul C la a cărui fiecare parcurgere se adaugă o zi la cercul B (se mută marcajul pe stâlpul dinainte) rezultând ani fluctuanți de 365-366 de zile;
-corecția este foarte bună pentru un ciclu de 13 ani;
-1 stâlp din absidă reprezintă un an, parcurgerea ei (21+13+13=47 ani) implicând corecția de 7 zile eșalonat sau deodată;
-1 stâlp din cercul A = 1 an, parcurgerea lui (104 ani) implicând corecția de 2 zile deodată;
Funcționarea de mai sus este ușor modificată față de cartea menționată, în continuare se va încerca combaterea câtorva ipoteze ale autorilor de mai sus:
-1 stâlp de pe absidă = 1 săptămână din calendarul mic;
-calendarul mare se corecta anual;
Aceste ipoteze implică o folosire mult prea complicată prin corecții în grup de 5-6 zile pe an, o parcurgere ciudată pe sectoare a cercului C, se impune legătura dintre sanctuare care este improbabilă sau măcar mult mai complicată.
-împărtirea calendarului în 3 segmente: vara (21 de săptămâni), toamna (13 săptămâni), iarna (13 săptămâni)
Să fi ignorat dacii anotimpul reînvierii naturii si a unui nou început pentru agricultură? Puțin probabil.
Construcție mai complexă cu o destinație mai complexă probabil. Aceasta ar putea însemna că era un calendar religios. Folosirea ceva mai complicată decât cel mic are avantajul unei corecții mai bune pe termen mai lung, poate era folosit la anticiparea mai ușoară a anumitor evenimente probabil a sărbătorilor religioase (care ar fi putut fi însemnate pe cercul C) oricum destinația era cert diferită față de cel mic, datorită săptămânilor.
Diferența de opinii, oricare ar fi ele, se referă doar la modul de folosire a sanctuarelor căci algebric calculele se leagă de anul tropic, arătând originalitatea calendarului dacic și exactitatea lui surprinzătoare.
SANCTUARELE DREPTUNGHIULARE - Unul pe terasa mai înaltă de 6x10 tamburi, pe terasa de jos unul de 5x3, unul de 5x3 și unul de 4x13+7.
Ipoteza că și acestea erau folosite la măsurarea timpului este puțin probabilă, deși ultimul ar oferi calendarului dacic, în opinia autorilor de mai sus, la un interval de 2275 de ani dacici o diferență, practic nulă, față de anul tropic.
În combaterea teoriei de mai sus pot fi aduse următoarele argumente:
-sanctuarul mare dreptunghiular s-ar baza pe corectarea ciclurilor de 13 ani, metodă de care sanctuarul mare rotund ar avea nevoie;
-parcurgerea lui nu ar fi naturală;
-cât depre "reforma calendarului dacic" (cei 7 tamburi adăugați sanctuarului) este o modalitatea improbabilă prin care daciii să fi făcut un calendar mai bun;
-sanctuarul dreptunghiular în discuție a fost construit înaintea celui rotund deci nu avea cum să-l completeze;
Acestea erau probabil sălașe religioase sau educaționale sau amândouă, despre care nu există nici o informație.
BIBLIOGRAFIE:
1. Bobancu Ștefan, Samoilă Cornel, Poenaru Emil - Calendarul de la Sarmizegetusa Regia
2. Daicoviciu Hadrian - Dacii