Și nici nu trebuie dacă vei afla defecte în poeziile ce le fac și cari sunt aproape opera unui poet get.
(Ovidiu, Ex Ponto, 1,iv,13,v. 16-22)

SECȚIUNI
 PRIMA PAGINĂ
 ISTORIA DACIEI
 IZVOARE LATINE
 IZVOARE ELENE
 IZVOARE ROMÂNEȘTI
 IZVOARE TRADUSE
 LAPIDARIUM
 ZIARUL PERSONAL
 IMAGINI
 DIVERSE
 CONTACT

SUBIECTE
Alimentația la daci (12kb)
Ape (1kb)
Așezări (4kb)
Ceramica - Ornamentația în relief (14kb)
Ceramica - Ornamentația pictată (11kb)
Ceramica - Tipologia (4kb)
Orașe (7kb)
Personaje dacice (20kb)
Plantele medicinale dacice (33kb)
Provincia Dacia (13kb)
Războaiele dacilor - Până la Burebista (72kb)
Războaiele dacilor - Burebista (60kb)
Războaiele dacilor - După Burebista (29kb)
Războaiele dacilor - Decebal (9kb)
Războaiele dacilor - Cucerirea Daciei (60kb)
Războaiele dacilor - Revoluțiile dacice (50kb)
Regi - Înainte de Burebista (10kb)
Regi - Burebista (6kb)
Regi - După Burebista (4kb)
Regi - Decebal (8kb)
Religia dacică (10kb)
Sanctuarele - Calendare (7kb)
Triburi dacice (11kb)
Uneltele de fier (56kb)
TRIBURI DACICE
Home Contact Sitemap

TRIBURI DACICE




Click pentru a mări harta


AGATÂRȘII - Trib de origine iraniană, stabiliți, cu mult înainte de sec. V îen în spațiul intercarpatic devine propabil cu timpul un trib dacic cu oameni "foarte fercheși, gătiți cu podoabe de aur" ceea ce corespunde perfect bogățiilor aurifere ale Daciei după cum menționează Herodot.

ALBOCENSII - Trib de origine dacică fără îndoială, aflați în jurul orașului Alboca din sudul Banatului de azi. Au fost menționați de Ptolemeu.

ANSAMENSII - Trib dacic localizat pe Someș, în NV Transilvaniei. Este atestat pe inscripții romane un sat purtând numele acestui trib: vicus Ansamensium.

APPULII - Numele neamului dacic așezat în jurul orașului Apulum. Sunt menționați de textul antic cunoscut sub numele de Consolatio ad Liviam.

BIESII - Trib de pe malurile Mureșului ce se învecinează la N cu piageții, la NV cu burii și la SV cu sarmații. Sunt amintiți de Ptolemeu.

BURII - Puternic trib dacic, cu capitala la Argedava. Ocupau regiunea subcarpatică a actualelor județe Vîlcea și Arges. Stăpâneau imensele mine de sare de la Ocnele Mari și căile de acces spre Dacia transilvană, ceea ce le conferea o imensă putere militară, alături de o mare responsabilitate. Sunt menționați de Ptolemeu.

CALIPIZII - Trib dacic înrudit cu carpii menționați de Herodot și Strabon.

CARPII - Unul din cele mai mari și importante triburi dacice ce a locuit la est de Carpați până la Nistru. După unii cercetători, numele de carpi vine de la muntii Carpați, după alții de la indo-europeanul Kar="a lăuda" iar după alții numele de Carpați vine de la carpi. Sunt amintiți de Iordanes, Aurelius Victor, diferite inscripții din Dacia romană. Existența lor mai este confirmată de faptul că unii împărați romani care i-au învins (Filip Arabul, Aurelian, Diocletian, Maximian, Constantius Chlorus, Galerius și Constantin cel Mare) și-au luat supranumele de Carpicus Maximus. Urme ale carpilor au fost identificate pe teritoriul Moldovei, carpii lasând cel mai mare număr de tezaure monetare. Organizați într-o puternică uniune tribală, carpii au dominat din punct de vedere politic, economic și militar atât unele triburi de origine dacică (dacii liberi din Muntenia), cât și populațiile barbare pătrunse în zona extracarpatică a României. După înfrângerea costobocilor de către romani și asdingi (170-172) carpii au fost cei mai puternici și mai periculosi dușmani ai Imperiului roman la Dunărea de Jos. Ei au atacat în repetate rânduri imperiul fie singuri, fie în alianță cu sarmații, goții și alte seminții. Sunt atestate conflicte în anii 214-238, 245-247, 272, 295-297, 302-303, 306-311, 313-318. În urma acestor conflicte, unii dintre carpi au fost transferați în Imperiul roman, iar alții au continuat să trăiască pe teritoriul lor de baștină, alături de goți, huni. De-a lungul existenței lor, a asimilat numeroase culturi fără a-și schimba semnificativ cultura. Între carpi și romani au existat și unele relații pașnice, fapt dovedit arheologic.

CARPIZII - Trib dacic înrudit cu carpii menționați de Ephoros.

CARPODACII - Denumirea de carpodaci este interpretată de istorici în mod diferit : "daci amestecati cu carpi", "daci de origine carpică", "daci în țara carpilor", fiecare formulare oferă concluzia că n-ar fi vorba despre o singură populație, ci despre două neamuri de aceeași origine (dacă). Sunt menționați de Zosimos în Istoria nouă : "Teodosius a respins pe sciri și pe carpodaci și învingându-i în luptă, i-a silit să treacă Istrul și să se întoarcă pe meleagurile lor". V.Pârvan i-a identificat pe carpodaci cu carpii.

CAUCOENSII - Trib dacic, localizat de V.Pârvan în "regiunea de munte din Neamț și Bacău și ținutul spre apus din țara secuilor". Caucoensii au fost vecinii de S ai costobocilor, locuind N Moldovei, inclusiv în partea carpatică și dincolo de Siret pînă la Nistru. Sunt menționați de Ptolemeu.

CEIAGISII - Trib aflat la S de potulatensi, adică în SV Munteniei și SE Olteniei (cursul inferior al Oltului). Sunt menționați de Ptolemeu.

COSTOBOCII - Triburi de daci liberi care au locuit în N și NE Daciei. Apartenența lor etnică a fost dovedită arheologic. Aria de răspândire cuprinde bazinul superior al Nistrului și cel superior al Prutului, respectiv regiunea Stanislav, Lvov și Cernăuți, din vestul Ucrainei, afectând deopotrivă Maramureșul (istoric) și Bucovina. Prezența temporară a costobocilor prin Moesia Inferior, respectiv Dobrogea, este menționată de două epitafe descoperite la Adamclisi. Corespund culturii arheologice de tip Poiana-Răcătău-Tinosul. Costobocii se impun, pe plan istoric, în special în sec. II, când o serie de izvoare literare și epigrafice antice vorbesc despre incursiunile făcute de ei în Imperiul roman. Cel mai puternic atac a fost cel din anul 170, când pătrund în Moesia Inferior, Thracia și Macedonia, ajungând până în Ellada și profanând templul din orașul Eleusis. După alungarea lor din imperiu, romanii i-au îndemnat pe asdingi, de neam germanic, să-i atace. În urma înfrângerilor suferite în anii 170-172, o parte s-au refugiat pe teritoriul carpic, iar alții au continuat să trăiască pe teritoriile de baștină, alături de nou veniții de neam germanic și sarmati. Nordul Moldovei, zonă de interferență între cultura carpică și cea costobocă, a fost dominat de costoboci pînă în anul 170 e.n., după cum arată descoperirile arheologice. Costobocii, ca și carpii, au lăsat o bogată moștenire perioadei de început a migrației popoarelor. Prin acțiunile militare întreprinse în sec. II-III e.n., costobocii și carpii au fost adversari redutabili ai Imperiului roman.

COTENSII - Unul din principalele neamuri geto-dacice. V.Pârvan îi localizează pe "enigmaticii cotensi" în E Daciei, respectiv în S Moldovei. Sunt menționați de Ptoelemeu la sud de ratacensi, caucoensi și biefi.

CROBIZII - Trib getic cel mai pobabil din Dobrogea, din jurul orașelor Adina (între Constanța și Mangalia), au fost conduși de Isanthes, mentionați de Herodot, Ptolemeu și de către Hecateu din Milet (din a doua jumătate a sec. al VI-lea îen) în cea mai veche menționare a populațiilor din spațiul carpato-danubiano-pontic.

HARPII - Trib dacic, ramură într-o anumită măsură (necunoscută) apropiată de cea a carpilor, au locuit în sec. II-III e.n. la N de gurile Dunării, între Prut și Nistru. Ptolemeu vorbește despre un oraș din regiunea menționată mai sus, numit Harpis. Prezența harpilor este atestată și de ceramica din regiunea specificată.

DAURSII ("dacii albi") - Trib dacic din Dalmatia.

OBULENSII - Trib getic localizat după izvoare vechi și după cercetări recente în E Dobrogei, unde s-au descoperit numeroase orașe, posibile capitale ale acestui trib. Tribul obulensilor este menționat de Ptolemeu.

OINENSII - Trib traco-getic, localizat în E Moesiei inferioare, adică partea de V a Dobrogei centrale. Sunt menționați de Ptolemeu.

ORDYSII - Trib de pe malurile Argeșului.

PIAGEȚII

PIEDAVENSII - Trib din V Munților Apuseni , "pie" însemna "dușman".

PIEFIGII - Trib cu o certă origine geto-dacică au fost localizați de V.Pârvan în Câmpia munteană, aproximativ în fostul județ Vlasca și în actualele județe Ilfov și Ialomița, iar mai recent de către R.Vulpe în special pe valea Argeșului, în jurul cetății Sornum. Corespund culturii arheologice de tip Vîrteju-București. Atât tribul cât și capitala lor, sunt menționați de Ptolemeu. Începuturile lor pot fi urcate în timp până în vremea regelui Dromichete, cînd geții se afirmă prin victoriile repurtate în două rânduri asupra armatei lui Lisimah. În perioada imediat premergătoare lui Burebista, în uniunea de triburi getice din mijlocul Munteniei, piefigii reprezintă dacă nu principalul, unul din principalele puncte de sprijin ale lui Burebista în opera sa de unificare a tuturor geto-dacilor.

POTULATENSII - Neam dacic, după opinia lui V.Pârvan ar fi populat părțile de N ale Olteniei și zona deluroasă din V Munteniei. Corespund culturii arheologice de tip Adîncata-Mănăstirea din a doua jumătate a sec. II îen. Sunt menționați de Ptolemeu.

PREDAVENSII - Trib dacic, localizat la N de Mureșul inferior, până aproape de Crișuri. Corespund culturii de tip Toc-Chereluș. Sunt menționați de Ptoelemeu. Au ca perioadă de maximă înflorire, sec. II-I îen.

RACATAII - Trib dacic de pe teritoriul actualei Ungarii.

RACATRIAII - Trib dacic de pe teritoriul actualei Ungarii care folosea cimpoaie.

RATACENSII - Trib plasat de V.Pârvan în platoul transilvănean dintre Tîrnave și Someș, mai nou în platoul dintre valea Mureșului și a Tîrnavelor. Corespund culturii Rădulești-Hunedoara, Aiud-Cugir și Petelea. Sunt pomeniți de Ptolemeu. Preced în timp momentul unificării realizate de Burebista.

SACII - Trib dacic, localizat de V.Pârvan în jurul orasului Sacidava, la S de Axiopolis (Cernavodă). Acest trib este menționat de Aurelius Victor.

SARGETII - Trib scitic getizat în V Mureșului și pe Siret.

SIENSII - Trib dacic care după calculele lui V.Pârvan, ar fi locuit de-a lungul râurilor Ialomița și Buzău adică în partea de NE a Munteniei, corespunzătoare județelor Buzău și Brăila. Corespund culturii arheologice Dumbrăveni și Inotești-Răcoasa. Sunt menționați de Ptolemeu. Siensii au jucat un rol deosebit în viața politică și economică a orașelor grecești de pe coasta de vest a Mării Negre, încă din sec. III îen.

SUCII - Trib getic care după ultimele cercetări a fost plasat în trecătoarea Succilor din munții Balcani. Se pare că de aici au emigrat în două direcții stabilindu-se în două locuri și întemeind orașele Sucidava: unul la Izvoarele (CT) și unul la Celei-Corabia (OT). Sunt menționați de Tabula Peutingeriana, Itinerarium Antonini și de o inscripție din vreme lui Aurelian (Sucidava dobrogeană), de Procopius. Sucii din câmpia romănățeană au fost organizați într-un territorium Sucidavense, cei din Dobrogea au întreținut relații strînse cu elenii pontici, ceramica atestându-le prezența între sec. III îen-IV en.

TAGRII - Trib getic localizat de V.Pârvan pe cursul inferior al Nistrului. Ptolemeu îi menționează "lângă Dacia, între bastarni și tyrageți".

TIRIZII - Trib traco-getic localizați în capul Terizis la E de Balcic (Dionysopolis). Sunt menționați de Hellanicos, Photios, de către Hecateu din Milet (din a doua jumătate a sec. al VI-lea îen) în cea mai veche menționare a populațiilor din spațiul carpato-danubiano-pontic și de către Suidas. Ultimul ne spune că aceștia credeau în nemurirea sufletului, fapt care în corelație cu descoperirile arheologice confirmă apartenența terizilor la neamul getic.

TYRAGEȚII - Trib de pe malurile Tyrasului.

BIBLIOGRAFIE:
1. GIURESCU C. Constantin, GIURESCU C. Dinu - ISTORIA ROMÂNILOR din cele mai vechi timpuri până astăzi
2. PÂRVAN Vasile - GETICA
3. *** - MAGAZIN ISTORIC

CE E NOU?
Ultima actualizare:

Revista NEMVS, Nr.9-10 (2010)

25 Gustar 2010
22:44:03


ARHIVĂ NOUTĂȚI

CĂUTARE
Expresie:


Relația dintre cuvinte:



CALENDAR
Evenimente din
08 Răpciune


1529: Turcii ocupă Buda.

VIZITATORI
Data curentă:
08 Răpciune 2010
03:28:13


Vizitatori:
ASTĂZI: 33
TOTAL: 358073
Începând din:
23-Ciresar-2003

ABONARE NOUTĂȚI
Adresa de email:
Acțiune:




Adresa nu va fi oferită nici unei terțe părți, ea va fi folosită exclusiv pentru trimiterea modificărilor care apar pe situl
www.dracones.ro

Sau puteți utiliza sistemele:


VĂ RECOMAND
Asociatia Culturală SARMIZEGETUSA NEMVS: Revista Asociatiei Culturale SARMIZEGETUSA Enciclopedia Dacica DACIA.dracones.ro DACOROMANIA.go.ro

TEHNICE
Valid HTML 4.01 Transitional site gazduit de mxhost.ro