Pagina principală
 

ENDA
   Listă alfabetică articole
   Ultimele articole
   Clasament articole
   Hartă articole
   Asoc. Cult. Enciclopedia Dacica (2)
   Echipa ENDA (4)
   Voluntariat ENDA (5)
   Comunicate ENDA (3)
   Rapoarte de activitate (2)
LEGIO DACICA
   Prezentare (1)
   Activități (8)
   Poveștile Legio Dacica (15)
GENERALITĂŢI
   Terra Dacorum (24)
   Economia (12)
   Arta (6)
SOCIAL
   Regii (15)
   Personaje (6)
   Societate (3)
   Origini (2)
   Triburi (79)
   Împăraţii traco-daci (1)
SPIRITUALITATE ŞI CULTURĂ
   Ştiinţă (1)
   Kogaionon (7)
FENOMENUL MILITAR
   Armele (31)
   Seniorii războiului (7)
   Arhitectura militară (4)
   Cetăţile (17)
   Războaiele dacilor (17)
   Civis Romanus (7)
   Romanii (3)
CONEXE
   Dinastii imperiale (2)
   Migraţiile (10)
   Etnografica (6)
   Apoulon (5)
BIBLIOTECA VECHE
   Cuprins
   Surse elene (103)
   Surse latine (140)
   Surse româneşti (97)
   Surse diverse (9)
   Lapidarium (7)
   Traduceri (177)
BIBLIOTECA CONTEMPORANĂ
   Articole online
   Cărți online
   Periodice (56)
   Recenzii (11)
   Repertorii arheologice (3)
   Surse contemporane (3)
BIBLIOTECA PDF
   Surse contemporane (4)
   Surse vechi (7)
UNIVERSITARIA
   Lucrări de licenţă (2)
   Cursuri (4)
ISTORIA ALTFEL
   Dacia 3D (7)
   Arheologie experimentală (3)
   Trupe de reconstituire istorică (1)
   Reconstituiri istorice (1)
   Filme artistice (4)
   Grafică (3)
   Poezii (12)
   Legende şi povestiri (3)
   English papers (53)
ZIARUL PERSONAL
   Borangic Cătălin (33)
   Marcu Marius (5)
   Velico Dacus (57)
MULTIMEDIA
   Imagini
   Video (31)
INTERNET
   Resurse WWW (2)
   Ştiri (384)
   Diverse (2)


Pagina principalăHartă siteArhivă ştiriListă alfabetică articoleClasament articoleContact ENDA pe FacebookENDA pe TwitterNoutăţi ENDA prin canal RSSAbonare newsletter Distribuie pe FacebookDistribuie pe TwitterDistribuie prin email

ARHEOLOGIA CELEI DE-A DOUA EPOCI A FIERULUI ÎN ROMÂNIA ȘI POLITICILE DIN TRECUT

Cătălin Nicolae Popa


Românii secolului al XXI-lea au o mare afinitate pentru două populații antice : romanii și dacii. Reprezentanții acestor două populații sunt considerați strămoșii națiunii contemporane. Cu toate acestea, cei din urmă au fost aleși ca simbol al unei epoci glorioase, singurii reprezentanți ai trecutului, datând din A Doua Epocă a Fierului, acest lucru putând defini caracterul unic pe care naționaliștii români îl căutau și care, totodată, puteau legitima granițele țării în secolul al XX-lea.
Această lucrare tratează relația dintre naționalism și arheologie în contextul cercetărilor românești referitoare la A Doua Epocă a Fierului. Prima secțiune explorează dezvoltarea disciplinei de-a lungul secolului al XX-lea și rolul pe care l-a jucat politicul în acest proces. A doua secțiune analizează arheologia celei de-A Doua Epoci a Fierului în România după anii ’70 și astăzi, utilizând mai multe citate din lucrări academice. Aria de interes cuprinde patru idei principale care au fost introduse prin împletirea politicului cu arheologia: presupusa unitate a dacilor, dacii ca strămoși ai românilor moderni, problema etichetării etnice în arheologia Epocii Fierului și în final implicita superioritate a dacilor. Problema cu care se confruntă arheologii, ca rezultat al propagării acestor idei, sunt prezentate în cea de-a treia secțiune, în timp ce a patra secțiune se concentrează pe analiza impactului pe care o are discursul arheologic dacic, la un nivel mai larg, asupra populației României. În sfârșit, cea de-a cincea secțiune este reprezentată de discuția dacă istoricii academici ar trebui să încerce producerea unui trecut demitizat, unul fără eroi naționali și să producă idei despre cum arheologia românească, ca disciplină, ar putea avansa într-o asemenea direcție.

Naționalism și arheologie
Discuțiile teoretice din anii `80 au dat naștere ideii că scrierile arheologice nu sunt obiective și că am vrea să fie astfel1. Chiar dacă obiectul muncii noastre, înregistrarea materială, este de obicei tangibilă și „solidă”, interpretarea sa este subiectivă. Nu săpăm trecutul ci îl construim. Mulți factori influențează ceea ce vedem ca pe o explicație corectă a datelor arheologice și unul dintre ei pare a fi naționalismul2. Profesioniștii au adus la lumină multe exemple când arheologia a fost unul dintre elementele care au stat la baza construcției unei idei naționale3 sau unde a stat ca suport pentru diverse agende politice4. România este de asemenea o țară unde naționalismul a avut un mare impact în dezvoltarea arheologiei, în special asupra cercetării celei de-A Doua Epoci a Fierului. Mai mult decât atât, influența politicului a determinat ca interpretarea arheologică să fi creat o legătură ancestrală între două națiuni (una „reală” și una „inventată”)5 situată la 2000 de ani depărtare.

1. NAȘTEREA ROMÂNIEI ȘI A ARHEOLOGIEI ROMÂNEȘTI
Arheologia românească a apărut ca disciplină în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după crearea primului stat românesc (1859), înființarea Muzeului Național de Antichități (1864) și fondarea celor două universități de la Iași (1860) și București (1864)6. Alexandru Odobescu a introdus primul curs de arheologie la Universitatea din București în 1874 și a jucat un rol important în dezvoltarea cercetării arheologice din țară, în timp ce statul era într-un proces de devenire. La fel ca și în restul Balcanilor, arheologii din România s-au uitat în primul rând către țările vorbitoare de limbă germană (de ex. Austria, Germania) pentru pregătire și educare7, astfel, importând principiile pe care le mai respectă chiar și astăzi8, cum ar fi: concentrarea pe tipologie, accentul pe grupuri culturale care sunt privite ca entități cu interes activ; evoluția naturală a unui grup cultural către altul în paralel cu dezvoltarea tehnologică; legătura directă dintre cultura materială, grupurile culturale și etnicitate9. Aceste idei sunt ușor de identificat dacă sunt căutate în lucrările uneia dintre figurile centrale ale arheologiei românești, Vasile Pârvan, mai ales în monografia sa fundamentală, Getica10.
Nașterea arheologiei românești trebuie pusă în contextul său istoric, dacă dorim să înțelegem dezvoltarea sa, de vreme ce ea este în legătură directă cu stabilirea statului românesc modern. În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, România se străduia să se definească pe sine însăși ca o entitate politică după unirea celor două state medievale originale, Valahia și Moldova, eveniment care a avut loc în anul 1859, profitând de situația internațională favorabilă. Totuși, noua structură politică era încă sub suveranitatea turcă; independența a fost obținută numai după Războiul Ruso-Otoman din 1877-1878 și recunoscută internațional în 1881. În sfârșit, în 1918, după cel de-Al Doilea Război Mondial, patru alte provincii, locuite parțial de etnici români11, au fost anexate de către România pentru a forma una din cele mai mari țări din Europa în acel moment, România Mare12. Acest proces de unificare a mai multor provincii pe parcursul a aproximativ 60 de ani a necesitat, de asemenea, și o ideologie pe lângă efortul politic, de vreme ce părțile erau separate istoric cel puțin din perioada medievală. Astfel, a fost necesară crearea unei istorii comune pentru toți noii cetățeni români13; și cea mai bună cale de a face acest lucru a fost de a găsi un precedent istoric pentru o structură politică de o asemenea amploare.
Arheologia s-a împrumutat pe sine însăși acestui scop. Chiar dacă etnia cea mai prezentă reprezintă elementul principal care definește națiunile europene, o națiune fără trecut este o contradicție de termeni14; de aceea, a existat un motiv de a adăuga longevitate elementului de etnicitate; pentru a construi o „genealogie”. Arheologia este fără dubiu situată în poziția optimă pentru acest demers datorită accesului său la dovezile materiale. Având în vedere acest fapt, nu vine ca o surpriză faptul că unei culturi materiale i-a fost oferită afiliere etnică, astfel creând „națiuni în trecut”. Lockyear a observat că în cazul României a fost necesar să se sape adânc în timp pentru a afla rădăcinile statului modern15, în timp ce altor țări europene, trecutul medieval a fost suficient acestui scop. Cu toate acestea, chiar în cadrul Europei, soluțiile nu sunt fixate în doar în Evul Mediu. În Italia lui d’Azeglio, interesul s-a axat atât pe comunele medievale libere și orașele renascentiste dar de asemenea pe tranziția dintre Epoca Bronzului și Epoca Fierului. În politicile din trecutul italian, a avut loc o luptă între accentul pe regionalismul multiplu (de ex. etruscii) și proeminența unei singure regiuni (de ex. latinii sau romanii), complicată de politicile papale16. În Franța, politicile din trecut au oscilat între galic (pre-roman) și reconstrucția francă (Evul Mediu Timpuriu)17. Două țări vorbitoare de limbă engleză de la granița Europei, Irlanda și Malta, au căutat legitimitate politică în trecutul preistoric, plasate în siguranță față de colonizarea britanică18. Factorul comun este căutarea dovezii unicității. În Europa Centrală și de Vest, aceasta gravitează spre perioada medievală a lui Artur și Carol cel Mare, dar ținuturile de la granița Mediteranei oferă alte oportunități. Comunități imaginate19 încearcă astfel să caute entități antice prin care să se definească ca indigene, sau dacă această căutare se dovedește nefructuoasă, entități care să poată fi legate printr-o migrațiune eroică din exterior.
În cazul României, candidatul evident a fost cea de-a Doua Epocă a Fierului, când localnicii, denumiți generic geto-daci20 de către istorici, se presupune că au creat o structură politică care se întinde pe întregul teritoriu al României, și chiar mai departe. Acest stat a fost presupus intrinsec ca a fi fost omogen din punct de vedere etnic. De vreme ce geto-dacii au atins statutul de strămoși ai poporului român și arheologia a produs dovezile materiale care să ilustreze puterea neamului geto-dac21.
La data la care Vasile Pârvan își termina monografia, doar opt ani trecuseră de la stabilirea României Mari, fundamentul ei, cu referire la studiul geto-dacilor, fusese deja realizat de către oameni precum Odobescu sau Tocilescu22. Chiar și înainte de aceasta, Bogdan Petriceicu Hașdeu, un important învățat român, publicase deja Istoria critică a românilor23 în care legătura dintre daci și români fusese deja menționată, cu toate că unele componente esențiale erau considerate a fi romane. Cu toate acestea, ideea unei presupuse superiorități a geto-dacilor luase uneori forme extreme, mergând până la a sugera că leagănul întregii umanități era în Bazinul Carpatic cu strămoșii românilor24. Dar numai după publicarea Geticii lui Pârvan, discursul național în arheologie a fost realizat cu claritate și accentul pe importanța geto-dacilor a început să ia formă25, creând o situație care a caracterizat o mare parte din cercetarea interbelică și mai ales după anii `6026.
Aceste circumstanțe s-au schimbat după cel de-Al Doilea Război Mondial, odată cu instalarea regimului comunist în România. Noul guvern era interesat în accentuarea legăturii cu marele vecin de la est, URSS, care îi susținea pe liderii partidului comunist, ideologic și militar. În consecință, a devenit prioritară exprimarea importanței slavilor de-a lungul istoriei și strânsa lor legătură cu strămoșii românilor, împingând discursul despre rădăcinile unice ale românilor în fundal, deși departe de a dispărea de tot27. Această schimbare a subiectului a fost de asemenea acompaniată de o aparentă transformare ideologică, de vreme ce discursul marxist-leninist a inundat întregul spectru al publicațiilor arheologice28.
O dată cu anii `60, a venit o altă importantă schimbare ideologică. În această perioadă, Nicolae Ceaușescu a devenit liderul comuniștilor români și intențiile sale de rupere de controlul strict al sovieticilor. Prin urmare, regimul a diminuat controlul academiei până la un anumit punct, cel puțin în primii ani sub conducerea lui Ceaușescu29 și a început să încurajeze publicațiile naționaliste în toate disciplinele, inclusiv arheologia. Schimbarea de ideologie a permis naționaliștilor interbelici să reiasă la suprafață și să prindă putere30. Aceasta însemna că prioritatea s-a transferat cercetării, care, într-o manieră mai mult sau mai puțin directă, a ilustrat măreția națiunii române și a poporului său. De aceea, a luat naștere, o versiune mai radicală a „arheologiei naționale” franceze31, care a mutat interesul cercetării arheologice în arii care aveau potențialul de a ilustra caracterul unic al României și a trecutului său glorios.
De-a lungul acestei perioade, moștenirea geto-dacă a fost dusă mai departe și extinsă mai ales prin scrierile lui Ion Horațiu Crișan, Constantin și Hadrian Daicoviciu. Crișan și tatăl și fiul Daicoviciu, împreună cu studenții lor de la Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul de Istorie și Institutul de Arheologie din Cluj-Napoca, au executat investigațiile arheologice la principalele așezări din cea de-A Doua Epocă a Fierului din Transilvania și Banat. Aici este inclusă și presupusa capitală a regatului dac, Sarmizegetusa Regia. Cei trei oameni de știință au produs o pledoarie de cărți și articole care cimentează discursul naționalist geto-dacic în arheologie32. Un rol similar l-au jucat arheologii de la Universitatea din București, Institutul de Arheologie in București și Institutul de Tracologie. Principalii oameni de știință de la cele trei instituții cheie din capitala țării, au influențat practica arheologică românească prin promovarea unui discurs comparabil cu cel al lui Constantin și Hadrian Daicoviciu33.
Pe măsură ce regimul și membrii de la vârf ai partidului au devenit conștienți de potențialul unic al moștenirii dacilor, sub conducerea lor, a luat naștere mișcarea tracomaniacă/dacomaniacă. Adepții ei consideră că numai dacii, sau măcar, că este cel mai important element care a dus la etnogeneza românilor34. Nașterea mișcării poate fi conectată cu vizita lui Ceaușescu în Iran în 1971, când a participat la sărbătorirea a 2.500 de ani ai Imperiului Persan în Persepolis. În acest moment este posibil să fi devenit interesat în a oferi asemănătoare poveste grandioasă pentru România. Un rol important în dezvăluirea potențialului dacilor către liderul comunist l-au jucat istoricii pseudo-oficiali din cadrul Partidului Comunist Român, Mircea Mușat și Ion Ardeleanu35, precum și activitatea colaboratorului exilat al regimului, Iosif Constantin Drăgan. Prin publicațiile lor36 și relațiile strânse cu regimul, punctele de vedere ale tracomaniacilor au fost mai mult sau mai puțin, stabilite ca doctrină de stat. Cu toate acestea, puțini istorici au îmbrățișat ideea dacilor ca unici strămoși. Unii arheologi au încercat să reziste ordinelor partidului prin sublinierea importanței dacilor și retragerea într-un discurs pozitiv, similar cu ce s-a întâmplat în Serbia în aceeași perioadă37. Oricum, o asemenea atitudine doar a ajutat la susținerea și naturalizarea discursului dominant38. Rezultatul a fost că, astfel, au câștigat în importanță multe publicații care reflectau ideile regimului39. Punctul culminant al fenomenului a fost atins în 1980, când, ca urmare a modelului iranian la care Ceaușescu a fost martor, sărbătorile au fost ținute pentru a 2050-a aniversare de la nașterea primului stat român – acela al regelui Burebista40.

2. ARHEOLOGIA CELEI DE-A DOUA EPOCI A FIERULUI DIN 1970 PÂNĂ ASTĂZI
Chiar dacă regimul comunist din România a căzut în 1989, ideea unității strămoșilor daci nu a scăzut, deoarece, nu se poate vedea o diminuare a acestor practici în felul în care arheologia a fost practicată și scrisă. Într-adevăr, în timp ce ideile tracomaniace au fost în mare măsură abandonate, cei mai mulți oameni au continuat să lucreze în același cadru naționalist ca și în precedentele două decade, cu toate că cercetătorii români s-au retras acum în „turnul de fildeș” al obiectivism/pozitivismului41.
Arheologia în România de astăzi este foarte dependentă de cea a perioadei comuniste. Cele mai multe cursuri de arheologie din universități încă se bazează masiv pe publicațiile din perioada din anii `70, `80 și `90 care este baza bibliografică a studenților. În timp ce situația este determinată într-o anumită măsură de slaba aprovizionare cu material academic, ea a condus la publicații arheologice care urmează pașii autorilor anteriori, mai ales în termeni de stil de redactare și a întrebărilor care sunt puse.
O serie recentă de idei recurente au fost introduse, la acel moment, despre geto-daci. Ele au fost propagate prin numeroasele publicații contemporane care au apărut, mai puțin clar și cu mai mică intensitate, în mai multe volume și articole recente, datate după anul 2000. Fiecare din aceste puncte sunt discutate în această secțiune cu exemple. Citatele nu sunt oferite pentru analiza discursului42. Mai degrabă, ele sunt alese pur și simplu în scop ilustrativ pentru ceea ce consider a fi unele din cele mai utilizate texte referitoare la subiect.

1. Unitatea geto-dacilor
Primul punct este în legătură cu existența geto-dacilor ca un singur neam sau popor. Realitatea acestei „națiuni din Epoca Fierului” a fost rar pusă la îndoială43.
Condițiile istorice înseși erau favorabile și chiar reclamau unificarea daco-geților...44.
Unitatea lor culturală, politică și religioasă (sau de orice alt fel) a fost subliniată în repetate rânduri de către autori.
Toate aceste elemente ce dovedesc forța politică și economică la care ajunseseră triburile geților, nu rup unitatea civilizației geto-dace (sic!).45.
Ni se înfățișează astfel, o societate evoluată, cu forme de exprimare a civilizației și culturii de o remarcabilă unitate. La aceasta a contribuit și faptul unității politice...46.
Unitatea și specificitatea aceste culturi a fost deseori evidențiată în lucrările de specialitate și întărită în numeroasele studii...47.
După unirea tuturor daco-geților realizată de Burebista...”48.
În zilele noastre, majoritatea cercetătorilor înțeleg că sub umbrela geto-daci, geți sau daci se află în primul rând o invenție modernă. Cu toate că unii au subliniat faptul că asemenea termeni sunt încărcați de ideologie naționalistă49, ele sunt de cele mai multe ori considerate convenții nevinovate50.
Indigenii, pe care îi denumim convențional daci, deși în izvoarele scrise ei apar cu acest nume abia în sec. I a. Chr., domină Maramureșul, în nord, și în Banat, în sud.”<SUP>51.
Este greu de găsit o regulă generală după care autorii să fi folosit geto-dac, get sau dac. Cu toate acestea, dacă se consideră răspândirea geografică, este posibil a se observa că termenul general dac este preferat pentru descoperirile din interiorul arcului carpatic52, în timp ce get este în general utilizat când se vorbește despre ceea ce se află la sud și est53, cu toate că există și excepții54; geto-daci poate fi folosit în oricare din cele două situații și rămâne un nume care utilizat cel mai des55. Lăsând la o parte geografia, mai există și alte schimbări în terminologia conform căreia trebuie discutată perioada. Între secolele al V-lea și al III-lea î.Hr., unii cercetători vorbesc despre civilizația getică56, și prin urmare de etnicitatea getică, ceea ce este văzut ca o evoluție naturală din cultura Babadag a perioadei Hallstatt, așa cum Niculescu arată cu acuratețe57. Pe de altă parte, din secolul al III-lea până la sfârșitul secolului I î.Hr., este o perioadă care este văzută ca aparținând altei etape evoluționare, descoperirile fiind caracterizat ca aparținând neamului geto-dac, chiar dacă prima utilizare antică a termenului dac apare numai în secolul I î.Hr., în scrierile lui Cezar. Odată cu secolul I d.Hr. apare altă schimbare, deoarece în acest moment numele se schimbă doar în dac; mai mult, teritoriul însuși ia numele Dacia. Nu în ultimul rând, locuitorii din Epoca Fierului trec prin mai multe „îmbunătățiri” evoluționare odată cu integrarea civilizației și culturii romane, astfel devenind daco-romani. Cu toate acestea, unii dintre ei sunt numiți însă daci liberi, de vreme ce ocupă teritorii situate în afara provinciei romane Dacia58.

2. Geto-dacii în calitate de strămoși ai românilor
Al doilea element care se repetă adesea în arheologia La Tène românească este aceea că geto-dacii, care uneori au fost descriși ca având origini până în Epoca Bronzului sau chiar Neolitic59, reprezintă „strămoșii noștri”, prin urmare strămoșii românilor moderni.
Pe lângă inventarul așezărilor geto-dacice care prezintă o unitate de cultură, aceeași unitate ne-o exprimă și viața spirituală a strămoșilor noștri prin sanctuarele descoperite, prin unitatea ornamentării vaselor de lut realizate fie cu mîna fie la roată.60.
Legătura dintre „națiunea” geto-dacă și români, poate fi privită atât de intrinsec încât nevoia studierii devine un fapt natural și evident.
Înseamnătatea cunoașterii și, deci, a studierii istoriei geto-dacilor nu mai este, de multă vreme, o chestiune ce se cere serios argumentată, pentru a fi socotită cu adevărat o problemă științifică.61.
În unele cazuri, ei au fost descriși ca fiind aproape martiri care au recurs la propriul sacrificiu atunci când au fost cuceriți de către romani, pentru ca poporul român să se nască. Aceasta înseamnă, practic, o generalizare la nivel etnic a destinului ultimului rege geto-dac, Decebal, care se presupune că mai degrabă s-ar fi sinucis decât să se lase capturat. Moartea unei națiuni este nașterea uneia noi și mai bune.
În urma cuceririi romane a început complexa simbioză etno-culturală cu grandioasa civilizație romană. Rezultatul acestei adînci întrepătrunderi pe toate planurile vieții materiale și spirituale a fost apariția unui nou popor care va înscrie un glorios și măreț destin istoric în această parte a Europei.62.
Cucerirea Sarmizegetusei și dispariția din viață a regelui erou a consfințit victoria romană la capătul a două războaie pe cât de lungi, pe atât de grele, care au curmat brutal ascensiunea în forme proprii a unei strălucitoare civilizații. Privită din perspectiva vremii scurse de atunci, biruința oștilor romane a însemnat de fapt sfârșitul istoriei unui popor dar și începutul istoriei altuia noi, a poporului zămislit din amestecul învinșilor cu învingătorii, a poporului care astăzi vorbește românește în acest teritoriu.63.
După 2000 de ani, referința directă la geto-daci ca strămoși pare a fi dispărut în literatura arheologică. Aceasta reflectă, în cele mai multe cazuri, o reală și conștientă distanțare emoțională a oamenilor de știință de subiectul pe care îl cercetează. Oricum, în unele cazuri, se poate susține că autorii pur și simplu nu-și mai exprimă gândurile deschis și au devenit conștienți că nu este o „bună practică” să vorbești despre subiectului studiului drept strămoșii națiunii.
Tocilescu a pus la contribuție toate informațiile literare, epigrafice, numismatice și arheologice disponibile la acea vreme despre geți și daci, precum și achizițiile istoriografiei moderne, dînd prima imagine adecvată istoric și primul instrument cu adevărat științific despre strămoșii noștri...64.

3. Etichetarea etnică
Cercetarea arheologică românească de după anii `70 a avut o mare afinitate față de identificarea etnică, o preocupare care încă se mai simte puternic în publicațiile de astăzi65. În pofida unui număr recent de „voci rebele”66, opinia comună rămâne aceea că arheologia este o disciplină care oferă un istorie obiectivă a românilor în care actorii sunt neamuri sau culturi arheologice. Așa cum se poate înțelege din „istoria oficială a poporului român”67, rolul cercetătorilor este acela de a identifica acele grupuri de oameni care au contribuit la nașterea românilor și să îi studieze în raport cu alte grupuri etnice cu care au venit în contact68.
Indicatorul utilizat pentru a stabili etnicitatea este cultura materială. Când vine vorba de A Doua Epocă a Fierului, imediat ce un obiect este scos din pământ el primește o eticheta etnică (de ex. geto-dacic, celtic, tracic, grecesc, roman, scitic, sarmatic etc.). Aceste etichete sunt apoi utilizate când se face referire la caracteristici arheologice (de ex. casă, mormânt, templu), locații (de ex. așezare, fortificație, cimitir) și, de asemenea, în toate aspectele vieții umane (de ex. societate, religie, cultură). În consecință, aproape orice poate fi descris ca geto-dacic. O scurtă inspecție a corpului principal al literaturii arheologice cu referire la A Doua Epocă a Fierului din România a avut ca rezultat următorii termeni puternic asociați cu epitetul getic/dacic sau geto-dacic (de ex. cană dacică, preoți geto-daci, civilizație geto-dacică, viață dacică etc.): descoperiri arheologice, cultură, cultură materială, ceramică, fructieră, ceașcă, farfurie, bol, vase, aur, argint, tezaur, podoabe, fibulă, casă, sanctuar, mormânt, zid, așezare, fortăreață/fortificație, cetate, arhitectura militară, vestigii, nivel, urme, artă, centru, structură politică, stat, regat, regalitatea, triburi, comunități, aristocrație, războinic, preoți, negustori, argintari/fierari, artizani, agricultor, civilizație, societate, familie, perioadă, epocă, teritoriu, pământ, habitat, mediu, spațiu etnic, lume, credințe, religie, mitologie, viața, reprezentări umane, caracter, agricultură și arat.
Deoarece, practic totul poate fi etichetat drept geto-dacic, nu este nici o surpriză că monografiile unor așezări au capitole intitulate „Apartenență etnică69 în care se argumentează că nu există nici un dubiu că locuitorii ar fi geto-daci:
Apartenența etnică la geto-daci [a formelor ceramic enumerate] nu numai că nu poate fi contestată de nimeni, formele, ca atare, constituie un reper etnic de netăgăduit, pe baza lor putem ușor dezvălui cine sunt purtătorii culturii materiale în contextul în care se găsesc.70.
Utilizarea etichetelor etnice pentru obiecte individuale sau pentru întregi comunități rămâne foarte populară în literatura arheologică a secolului al XXI-lea:
În privința etnicității locuitorilor, aceștia erau indubitabili geți...71.
Multe vase ceramice au fost descoperite în așezarea și mormintele, cel puțin 100 de bucăți, caracteristice ceramicii geto-dacice din sec. V-III a.Ch.72.
Ultima operă citată merită atenție, deoarece, ea reflectă o situație care este caracteristică majorității lucrărilor cu privire la arheologie scrise în prezent. După fragmentul precedent, autorii au afirmat în pagina următoare că, în anumite cazuri, este dificil a stabili o afiliere etnică.
Desigur, în absența unor surse scrise, este foarte dificil a se identifica originea etnică a unor anumite vestigii arheologice, odată ce caracteristicile lor le fac „opace” (sic!) și nu pot oferi asemenea informații”.73.
Ultimul citat arată că autorii sunt, într-adevăr, conștienți de problemele asociate etichetării etnice în interpretările arheologice. Sursele scrise, în mod tradițional, au fost preferate când s-au denumit populațiile din trecut, informația oferită de scriitori greci sau romani fiind, în general, privită ca o bază solidă pentru deducerea apartenenței etnice74. În absența unor astfel de surse, autorii sunt circumspecți în a folosi nume etnice. Din acest motiv, Sîrbu și colegii săi adaugă:
… dorim doar să specificăm faptul că atunci când utilizăm termenul „get”, „dac” sau „geto-dac” (ultimul fiind o colocație modernă), ne referim la populația nord-tracică din interiorul arcului carpatic, care a fost atestată arheologic prin vestigii similare acelor găsite la Dunărea de Jos, unde sursele scrise îi plasează pe geți75.
Autorii sunt conștienți că, măcar la nivel de bază, interpretările etnice directe nu sunt posibile, cu toate că similitudini în termeni de forme ale culturii materiale pot fi indicate. În timp ce ei încearcă să fie mai critici, este evident că se luptă cu tradiția etichetării etnice. Din acest motiv etichetele get, dac și geto-dac sunt definite prin referirea la populația dintr-o anumită arie geografică. Totuși, altă etichetă este utilizată pentru a determina despre care populație se vorbește mai exact și anume, cea nord-tracică.
Într-un exemplu similar, Bondoc argumentează: „Nu încape îndoială că spadele sunt obiecte de origine celtică, dar aceasta nu înseamnă în mod automat că posesorii lor … ar fi fost celți.76. Aceasta ilustrează că legătura dintre cultura materială și etnicitate începe să se erodeze încet. Pe de altă parte, divorțul dintre artefacte și etnicitate se dovedește mai problematic în cazul dacilor, de vreme ce același autor adaugă mai departe, în continuarea aceleiași pagini: „Pentru pumnalele cu lama curbă de tip sica, în general forma și tipul sunt destul de comune tracilor, dacilor și geților.77.
De aceea, chiar dacă se ascund în spatele discursului pozitivist, arheologii români încă rețin o acută afinitate față de daci. Aceasta arată cât de dificilă este ieșirea din cadrul cercetării în care populațiile trecute și formele de cultură materială sunt asociate numelor etnice; chiar dacă există încercări.

4. Superioritatea geto-dacilor
Ultima idee majoră care apare în mod repetat în publicațiile românești referitoare la A Doua Epocă a Fierului este aceea a superiorității geto-dacilor peste alte neamuri78. Civilizația lor, materială sau spirituală, a fost în numeroase cazuri descrisă ca fiind mult mai avansată decât aceea a populațiilor vecine, oricare ar fi fost ele: celtică, sarmatică, scitică sau germanică. Doar grecii și romanii au fost văzuți ca a fi avut un nivel mai înalt de dezvoltare, dar cunoștințele lor au fost rapid absorbite de către abilii geto-daci.
Istoriografia și arheologia au luminat, mai cu seamă de la Vasile Pârvan încoace, legăturile Daciei cu marile civilizații mediteraneene, legături exprimate, în special, sub forma adaptării „importurilor” (sic!) de cele mai diferite naturi la exigențele civilizației și spiritualității dacice, dar și a aportului traco-dac la civilizațiile mediteraneene. Concluzia care se degajă este că Dacia s-a impus în contextul general al epocii, începând cu marele rege Burebista.79.
Aproape tot ceea ce geto-dacii au făcut, a fost unic, extraordinar; este revelat caracterul lor ingenios. Se arată că ei adevărați maeștrii ai comerțului.
Cele câteva constatări de natură tehnologică și tipologică denotă faptul că artizanii geto-daci erau meseriași ce și-au pus mintea la contribuție (sic!) în a afla și aplica cele mai avantajoase posibilități de care dispuneau pentru realizarea de mare dificultate care era redarea înfățișării umane...80.
În ansamblu, agricultura geto-dacilor apare ca unul din momentele de vârf ale evoluției ocupației agricole desfășurată pe teritoriul României...”81.
Unii arheologi descriu civilizația, puterea, aptitudinile, averile și faima geto-dacilor ca fiind atât de mare încât au dominat mare parte din Europa. Mulți dintre vecinii lor, în special romanii, s-au uitat cu invidie către ei, făcându-și planuri pentru a-i cuceri și prin urmare a le distruge civilizația grandioasă82. Chintesența spiritului geto-dacic este întruchipată de către regii lor Burebista și mai ales Decebal, ambii fiind văzuți ca adevărați eroi.
De la predecesorii săi, Diurpaneus a moștenit tronul unei țări bogate, în plină dezvoltare, asupra căreia privirile împăraților romani erau ațintite de multă vreme. Regele a înțeles că într-o confruntare de asemenea proporții, cum se anunțe cea inevitabilă cu Roma imperială, nu vor fi suficiente doar vitejia și dragostea de liberate a poporului său...83.
Milenara istorie a geto-dacilor, ca popor individualizat etnic și cultural de restul masei trace în răsăritul Europei, a oferit patrimoniului culturii universale una din cele mai originale și viguroase civilizații ale cărei trăsături și virtuți au fost relevate de contemporani și de posteritate. Desfășurîndu-și întreaga existență în spațiul carpato-danubiano-pontic, vatra sa străveche de locuire, poporul geto-dac s-a impus lumii antice ca un exemplu de voință fermă pe planul rezistenței încercărilor de subjugare venite din partea celor mai mari puteri din antichitate.84.
În zilele noastre, ideea măreției geto-dacilor apare doar sporadic în publicațiile academice, reflectând o abordare mai critică, cu toate că pasaje ocazionale arată că astfel de viziuni mai pot fi întâlnite.
„Cum nivelul de dezvoltare al civilizației dacice nu este cu nimic mai prejos decât al celei celtice, dimpotrivă am putea spune că în unele domenii chiar a depășit-o...”85.
Perpetuarea unor astfel de idei este posibilă datorită mereu prezentei idei că popoarele și culturile din trecut au fost într-un proces de evoluție de la o condiție necivilizată, haotică și barbară, către o societate civilizată, ordonată și literată86. Cazul din urmă a fost reprezentat prin excelență de către Grecia clasică și Roma. Pe baza numărului de caracteristici pe care popoarele preistorice le împărtășesc cu grecii și romanii, se poate estima gradul lor de civilizare. Geto-dacii, spre deosebire de vecinii lor celți, sarmați, sciți sau germani, sunt priviți a fi fost foarte apropiați de lumea mediteraneeană, motiv pentru care ei sunt considerați pe o treaptă revoluționară superioară.

Discuție
Este de notat că frazele care au conotații naționaliste apar de obicei în introducere sau concluzia lucrării cu subiect arheologic. Pentru o perioadă dinaintea căderii comunismului, includerea unui asemenea limbaj în introducere sau concluzie putea fi o cale de a asigura aprobarea publicării din partea autorităților guvernamentale, oferind un grad mare de control impus de către regimul totalitar. O mare parte din corpul textelor era, de obicei, învelit într-o atitudine cultural-istorică pozitivistă care era utilizată, în paralel cu repetarea obsesivă a cuvintelor precum „științific”, pentru a da o iluzie a obiectivității, atât cititorilor dar mai ales autorilor înșiși87. Această ultimă observație încă este adevărată în cazul majorității lucrărilor din România de astăzi.
În multe cărți și articole publicate după anul 2000, vocea naționalistă este fără dubiu mult mai atenuată. Unii autori88 dau impresia a fi reticenți la corelațiile etnice. Se încearcă clarificarea limbajului și indicare, în anumite cazuri, că interferențele etnice nu sunt atât de directe cum s-ar crede. Mai există un mic, dar în creștere, număr de autori care arată o înțelegere a problemelor inerente ale cercetării celei de-A Doua Epoci a Fierului și care reușesc să depășească dificultățile muncii lor89. Oricum, în ciuda faptului că s-au îmbunătățit semnificativ, multe studii referitoare la cea de-A Doua Epocă a Fierului încă reflectă, într-o anumită măsură, unele idei naționaliste aflate în legătură cu o arheologie a strămoșilor uniți, în special când există o dorință de interpretare a materialului și de a pune rezultatele într-un context mai larg. Mai departe, etichetarea etnică a culturii materiale rămâne generalizată.
Oricum, în nici un caz nu se poate susține că arheologii României de astăzi ar investiga A Doua Epocă a Fierului cu un scop clar naționalist în gând. O asemenea afirmație ar fi pe de-a întregul falsă! Dacă se încearcă o poziționare utilizând principiile lui Gramsch90, arheologia românească este situată în zilele noastre într-o etapă în care cercetătorii lucrează implicit într-un anume cadrul ideologic de referință, producând interpretări colorate ideologic. De aceea, oamenii de știință nu își supra-politizează opera implicit. Dimpotrivă, situația a atins un punct în care discursul naționalist este atât de subtil, atât de inclus în practica și publicarea arheologică curentă, încât devine invizibilă autorilor și cititorilor academici al acelui mediu. Dar acest lucru nu îl face mai puțin adevărat.
În final, cu toate că în ultimii ani a existat o promovare a unității europene din trecut în arheologia celei de-A Doua Epoci a Fierului din România, la fel ca în întreaga Europă, care rar a urmat această direcție. Nu este o surpriză că în actualul mediu politic, când o organizație politică fără precedent, Uniunea Europeană, caută să-și legitimeze existența și modelul diversității culturale, arheologia este chemată încă o dată să ofere precedente istorice și să creeze legături peste întregul continent91. În anii `90 a existat o încercare de a folosi Epoca Fierului în acest scop, cea mai notabilă fiind expoziția Europei „celtice” de la Veneția din anul 1991, urmată de un catalog luxos92, dar această perioadă cronologică urma să fie în curând abandonată în favoarea unei care servea mai bine scopului. În zilele noastre Neoliticul și Epoca Bronzului pare să răspundă cel mai bine discursului europenizant, care oglindește și arheologia românească93. Oricum, „febra” fondurilor europene caracterizează întregul spectru al cercetării arheologice.

3. PRINCIPALA PROBLEMĂ A ARHEOLOGIEI CELEI DE-A DOUA EPOCI A FIERULUI ÎN ROMÂNIA

S-a arătat de către mai mulți autori că nu ar trebui condamnată conexiunea în sine dintre naționalism și arheologie; nu ar trebui văzută neapărat ca fiind negativă94. Această problemă a avut dintotdeauna importanță, de vreme ce ceea ce a fost odată naționalist se poate transforma în practică curentă. Mai mult, unii cercetători au argumentat că este naturală, aproape intrinsecă legătura dintre arheologie și naționalism95. De aceea, întrebarea evidentă devine: există o problemă cu arheologia celei de-A Doua Epoci a Fierului în România?
Cea mai evidentă problemă este legată de proiecția „științifică”, caracterul obiectiv al disciplinei. Mulți cercetători români ar putea afirma că sunt total detașați de cercetarea lor și prin aceasta ar produce informații pur obiective. Este greu de acceptat că de vreme ce se acceptă tacit că oamenii celei de-A Doua Epocă a Fierului pe care arheologii îi sapă și despre care ei scriu sunt văzut drept strămoșii unei națiuni întregi, lucru care face dificilă nealterarea datelor și prin aceasta să nu se influențeze relatarea trecutului. Prin urmare, o primă problemă este cea că majoritatea academicienilor români nu acceptă și nu-și conștientizează subiectivitatea.
O obiecție post-procesuală imediată ar putea fi aceea că arheologia nu este obiectivă96. Acest lucru este cu siguranță adevărat. Oricum, o mare parte din literatura academică românească nu produce în cadrul teoretic post-procesual, ci mai degrabă, din punctul de vedere al perspectivei cultural-istorice97 iar problema obiectivității reprezintă o distincție majoră între cele două abordări. Arheologia românească este caracterizată de o lipsă cvasi-totală a teoriei arheologice care lasă neprovocate ideile cultural-istorice învechite98. De aceea, spre deosebire de „post-procesualism”99, există puțină recunoaștere față de ideile conform cărora, obiectivitatea nu poate fi atinsă și toate scrierile sunt puternic influențate de către punctele de vedere ale autorilor și de către contextul în care cunoașterea este produsă. Rămâne în urmă un sentiment al unui adevăr obiectiv unic. Arheologia celei de-A Doua Epoci a Fierului din România este scrisă cu imaginea oamenilor de știință care ar deține cunoștințe științifice „obiective” și reale100. Ceea ce s-a scris se consideră a reprezenta o descriere exactă a felului cum era societatea în acele vremuri. Orice greșeală apare este produsul erorilor de logică din cadrul interpretativ sau a datelor insuficiente.
A doua problemă este aceea a termenilor etnici care sunt foarte prezenți în lucrările referitoare la arheologie, etnicitatea în sine fiind rar definită. De vreme ce toți oamenii de știință apelează la termeni precum geți, daci, geto-daci, traci, celți și multe altele, este necesară clarificarea felului în care autorii percep entitățile etnice în general și cum pot fi ele reflectate în materialul arheologic.
Graves-Brown și Jones101 au argumentat foarte convingător că în Europa de Est, etnicitatea este privită diferit față de Europa de Vest. Ei consideră că s-a pus un accent mai mare în țări precum România pe integritate internă, continuitate istorică sau unitate etnică. Esența etosului este văzută ca fiind compusă din componente culturale și lingvistice foarte reale care constituie nucleul identității unui grup; aceasta înseamnă că etnicitatea nu este percepută ca un construct dinamic „noi”/„ei” cu numeroase nuanțe și legături multistratificate ci mai degrabă drept o realitate obiectivă. În final, identitatea etnică este considerată a fi diferită de circumstanțele socio-culturale și economice.
Paragraful anterior însumează într-o manieră adecvată felul în care etnicitatea este înțeleasă de către români în general și de către arheologi în special102, astfel oferindu-ne o idee de ce cultura materială poate un semnal atât de direct referitor la etnicitate și de ce geto-dacii sunt văzuți ca parte a unității etnice naturale. De vreme ce componentele culturale sunt printre principalii lianți și în abordarea cultural-istorică că urmele materiale reflectă direct trăsături culturale, artefactele devin drapele culturale și în consecință etnice. Cu alte cuvinte, casele, zidurile, sanctuarele, toate pot fi identificate ca fiind geto-dacice prin observarea caracteristicilor lor tipologice și prin urmare culturale.
Având în vedere imaginea despre etnicitate sugerată de către Graves-Brown și Jones, este ușor de înțeles de ce termenii de geți și daci, menționați de către autorii greci și romani, pot fi natural puși împreună pentru a da numele unui singur popor: geto-dacii. Acest lucru are de-a face cu un fragment, binecunoscut arheologilor La Tène din România, care ne-a fost lăsat de către Strabon (Geografia, VII,3,13) în care se spune: „Limba dacilor este aceeași cu limba geților”. De vreme ce această componentă lingvistică reprezintă de asemenea una din elementele de bază care determină etnicitatea, iar informațiile lăsate de către Strabon sunt considerate a fi exacte, sau că măcar reflectă o realitate aproximativă, este „natural” a se crede că geții și dacii erau defapt părți ale aceluiași neam, geto-dacii.
A treia și ultima problemă este faptul cum cercetarea La Tène este practicată astăzi în România și faptul că implicațiile politice ale acestui tip de a scrie literatură și a arheologiei în general nu este recunoscută103. Considerând că a scrie despre un grup etnic real, o națiune, de acum 2000 de ani, care se crede că a reprezentat practic echivalentul celei de-A Doua Epoci a Fierului a Românilor, orice informație produsă poate avea astăzi ecouri politice și astfel poate fi cu ușurință preluată de către actori politici. Discursul arheologic al etnicității milenare adânc înrădăcinate este în mod special susceptibil exploatării de către mișcările extremiste de tip naționalist, cum a fost și cazul mișcării legionare românești din perioada interbelică. De asemenea, membrii Partidului România Mare, un partid cu o doctrină naționalistă radicală și chiar xenofobă104 și care a ocupat locuri în parlamentul românesc și european după 1989, a adus ocazional geto-dacii, puternicii strămoși ai românilor în argumentația lor pentru a-și valida punctele de vedere. De aceea există o nevoie urgentă ca arheologii să-și exprime scopurile politice. Așa cum a menționat Kristiansen105, avem nevoie de stabilirea agendei politice sau alții o vor face pentru noi.

4. DE LA ARHEOLOGIE LA MITOLOGIE. STRĂMOȘII DINCOLO DE ARHEOLOGI
Motivul pentru situația în care se află publicațiile arheologice, dar în același timp efectele lor, se află în uriașul succes pe care l-a avut așa-numita „dacizare” a românilor. Operele arheologilor, începând cu Pârvan, au avut o mare influență asupra societății, asupra cetățeanului obișnuit, non-academic care niciodată, sau rar, nu a venit în contact cu materialul arheologic brut. Cu intervenția deliberată a statului și cu ajutorul muzeelor și educației naționale, locuitorii României au fost pur și simplu transformați în descendenții dacilor așa cum arată acest citat dintr-un manual de istorie de clasa a V-a:
Geții și dacii constituiau același popor. Ei […] ocupau în linii mari actualul teritoriu al țării noastre, care în antichitate se numea Dacia. Geto-dacii sunt strămoși ai poporului român.”106.
Discursul dacic s-a revărsat, de asemenea, și asupra altor discipline. Într-un important atlas geografic din anul 1980, în secțiunea introductivă intitulată „Unitatea dintre pămîntul și poporul român” începe cu: „Spațiu carpato-danubiano-pontic a fost locuit din cele mai vechi timpuri, din zorile istoriei, de triburile geților și ale dacilor, care alcătuiau un singur popor.”107.
Cetățenii României moderne au încorporat în întregime moștenirea dacică în identitatea lor. Mulți oameni, în acest moment, sunt dornici să audă sau să citească despre strămoșii lor. Interesul variază de la imaginea eroică a dacilor pe care cetățenii o obțin trecând prin sistemul educațional și intrând în contact cu instituțiile culturale, în special muzeele. Curentul pozitivist al arheologilor, în ciuda faptului că operează într-un cadru intrinsec naționalist, nu le poate oferi cunoștințele pe care și le doresc.
Se poate observa un fel de aură mistică care s-a format în jurul geto-dacilor și a civilizației lor. Această aură este determinată de către o serie de concepte, care pot fi numite toate „mitul geto-dacic” și care reprezintă o foarte exagerată citire a operelor arheologilor care în general au ignorat și în unele cazuri au încurajat propagarea lor. Acest mit reprezintă, deci, rezultatul reinterpretării populare libere a prezentării și interpretării rezultatelor arheologice. Câteva din ideile principale pot fi rezumate astfel:
1. Geto-dacii sunt deținătorii unor cunoștințe avansate. Aceste cunoștințe le-au fost aduse de către Zamolxis, zeul suprem al geto-dacilor și de către Deceneu, un mare preot, de la egipteni și greci. Dovezile pentru aceste cunoștințe pot fi observate în masivele monumente religioase de la Sarmizegetusa Regia, capitala regatului dacic. Unele din aceste structuri, cum ar fi „soarele de andezit” sau marele templu circular, încă mai dețin unele din aceste cunoștințe care nu mai pot fi înțelese.
2. Burebista și Decebal sunt eroi ai națiunii geto-dace, aducând împreună toate calitățile legendare ale liderilor. Prin intermediul acestor calități și cele ale poporului său, Burebista a construit un imperiu care s-a întins pe un mare teritoriu în Europa Centrală și de Est.
3. Averea geto-dacilor a fost inimaginabilă și a fost obținută prin exploatarea Munților Carpați, foarte bogați în aur și argint. Multe comori geto-dacice încă mai sunt ascunse în Munții Orăștiei, regiunea din jurul capitalei Sarmizegetusa Regia108.
4. Geto-dacii reprezintă o forță militară incredibilă a vremurilor antice; poporul și-a apărat teritoriul cu un eroism fără precedent utilizând armele curbe specifice, sica/falxul.
5. Geto-dacii reprezintă un model de curaj și dreptate. Un episod care este adesea utilizat pentru a descrie natura lor superioară este încă o dată, sub conducerea lui Burebista și la indicațiile marelui preot Deceneu, geto-dacii au tăiat toate viile astfel încât ei să nu mai fie tentați de vin.
Acest mit vine dintr-un vid de cunoaștere a dacilor care este acum umplut de un val de publicații non-academice care se bucură de o mare popularitate. Au apărut numeroase cărți109 și reviste (de ex. Dacia Magazin), în care autorii fără pregătire în arheologie discută diferite aspecte referitoare la daci. Chiar și Biserica Română Ortodoxă a integrat strămoșii celei de-A Doua Epoci a Fierului în unele volume teologice110. Mulți dintre acești autori continuă discursul din anii `80 și propagă idei din era Ceaușescu, ducând la creația unei aure mitice în jurul dacilor. Aceste publicații sunt adesea susținute de către organizații precum Dacia Revival International Society sau Dacia Nemuritoare, care au colaboratori cu putere financiară. Unii dintre ei au organizat și simpozioane, precum Congresul Internațional de Dacologie care este susținut anual, unde daci entuziaști își prezintă ideile.
Mai recent, au apărut grupuri de reconstituire istorică a dacilor, recreând vestimentația dacică, meșteșuguri și mai ales tehnici de luptă111. Deși dorința de informare a publicului referitor la trecut poate fi autentică, felul în care este prezentată informația și fațetele societății care sunt prezentate, servesc doar la glorificarea strămoșilor daci. Mai mult, datorită nevoii de divertisment, interpretarea „autentică”, sunt asumate libertăți largi în aproape toate aspectele112.
Înflorirea grupurilor de reconstituire istorică și a publicațiilor precum cele menționate mai sus au fost posibile datorită a doi factori principali. Primul are de-a face cu propaganda de stat. Moștenirea geto-dacică a fost promovată de stat cu scopul de a modela cetățeanul român ideal și pentru a crește solidaritatea națională. Procesul a început la sfârșitul secolului al XIX-lea, a atins apogeul în timpul regimului lui Ceaușescu și mai continuă și astăzi. Succesul său a fost asigurat prin stabilirea oficiului național de istorie a poporului român care a ilustrat în cărțile de istorie din ciclul școlar primar și secundar113. În plus, Academia Română a publicat între anii 2001 și 2003 așa numitul tratat de Istorie a Românilor114, în zece volume, primele trei referindu-se la preistorie115, antichitate și antichitate târzie116. Cărțile masive au fost rezultatul colaborării unui impresionant număr de arheologi și istorici. Cu toate că mai mulți oameni de știință au luat atitudine împotriva unor idei prezentate în primele volume, precum și împotriva discursului ultranaționalist care a fost adoptat117, ele reprezentând unele din principalele cărți din universitate118.
Al doilea factor care a permis înflorirea literaturii populare despre geto-daci, așa cum a sugerat Dragoman119, este legat de retragerea arheologilor în „turnul de fildeș al științei”. Așa cum s-a menționat mai devreme, accentul exagerat pe descriere în loc de interpretare a fost considerat a o cale eficientă de a rezista presiunii naționaliste în timpul regimului lui Ceaușescu, dar unul din efectele sale a fost deschiderea unei breșe enorme între arheologi și public. Oricum, în zilele noastre, public românesc a încorporat deja ideea moștenirii lor geto-dacice în viziunea lor despre lume. Mulți sunt interesați în aflarea mai multor informații despre ceea ce ei văd drept moștenirea națională. Lucrările arheologice de specialitate, cu stilul lor descriptiv, sunt în mod natural neatrăgătoare publicului. Prin urmare, reviste și organizații, de obicei stabilite de către non-arheologi, au apărut cu scopul de a satisface setea de trecut a românilor, provocându-i pe profesioniști, dar care nu i-au temperat.

5. CONCLUZIE. LĂSÂND TRECUTUL ÎN URMĂ
Poziția geto-dacilor pare a fi, astfel, extrem de bine stabilită atât în arheologia celei de-A Doua Epoci a Fierului, cât și în societatea românească în general. Strămoșii sunt prezenți pretutindeni: în teren120, în obiectele găsite în pământ, în limbă, în emoții și în special în sânge121. Trecutul pare a fi pus stăpânire și o evadare nu pare a fi ușoară, chiar dacă cineva ar dori să încerce.
În anii mai recenți, au existat oameni care au început să indice miturile prezente în istoria românească122 și impactul lor manipulant asupra interpretării subiectelor arheologice123. Reacția generală a majorității academicienilor și a publicului a fost în cel mai bun caz sceptică. Uneori, au rezultat răspunsuri dure de la cititori, atunci când asemenea publicații sunt dedicate publicului larg. Așa a fost și cazul lui Petre124, profesor de Istorie Antică la Universitatea din București, care a argumentat împotriva relației ancestrale dintre români și daci și împotriva a două documentare realizate de către non-arhelogi care s-au bucurat de o largă atenție în presă și în special pe internet125. Pentru faptul că și-a exprimat opinia, Petre a fost denigrată de către o parte a mass-mediei și a fost declarată chiar trădător național de către unii comentatori126.
Situații similare au apărut după publicarea unor articole semnate de Diaconescu, un lector de la aceeași Universitate din București. Într-una din lucrările sale, el a argumentat că imaginea curentă creată în jurul unuia dintre prinții medievali și erou național român, Vlad Țepeș, a fost pură invenție și că documentele arată clar, o imagine mai puțin eroică127. Articolul a generat un imens număr de comentarii din partea cititorilor, mulți exprimându-și nemulțumirea extremă128. Reacția împotriva lui Diaconescu a fost atât de ostilă, încât, editorul a considerat necesar să publice în următorul număr al periodicului un mic articol în care să ia apărarea lectorului129. Aceste exemple reflectă foarte bine, în opinia mea, ceea ce oamenii cred despre trecut și ce vor să citească referitor la acest subiect130.
De vreme ce românii sunt obișnuiți să audă despre strămoșii eroici, fie ei din Evul Mediu sau din A Doua Epocă a Fierului, iar arheologia din România este finanțată aproape exclusiv de stat, utilizând banii publici, nu poți să nu te întrebi dacă există vreo soluție viabilă în acest moment. Considerând că profesioniștii ar trebui să răspundă nevoilor societății, dacă strămoșii sunt scoși din interpretarea arheologică, își mai pot ei îndeplini rolul? Nu ar duce la situația în care reviste precum Dacia Magazine ar deveni și mai populare? Întrebarea care ar trebui să fie următorul pas este una încă deschisă și fără un răspuns ușor sau sigur.
Fără îndoială, există potențialul de a îmbunătăți situația. O posibilă soluție este de a permite noii generații de arheologi a se dezvolta, oferindu-le finanțare adecvată prin instituțiile de învățământ superior. Acest lucru ar permite librăriilor de pe lângă universități să achiziționeze publicații de ultimă oră, astfel, permițând studenților să se familiarizeze cu literatura arheologică contemporană și să cunoască și alt tip de discurs. Altă cerință este internaționalizarea corpului profesoral. Ar trebui create locuri universitare disponibile internațional și cât mai des, oferite persoanelor din afara țării, anulând astfel monopolul pe care românii îl dețin și prin care sunt pregătiți studenții și absolvenții131.
Și nu în cele din urmă, arheologii au nevoie să devină mai introspectivi înainte de a decide următorul pas pe care îl vor urma132. Cercetătorii ar trebui să definească cadrul teoretic în care operează și să fie conștienți de preconcepțiile cu care lucrează. Simplul import al conceptelor oamenilor de știință din vest nu este, însă, răspunsul, de vreme ce ar fi naivă opinia că arheologii din vest sunt deținătorii adevărului și al obiectivității133. Oricum, pentru a-ți putea forma punctul de vedere, este necesară cunoașterea unor abordări arheologice diverse134 și înțelegerea modului în care cunoașterea este creată135. De asemenea, oamenii de știință trebuie să fie conștienți de legăturile complicate dintre subiect și obiectul cercetat, precum și rolul fundamental pe care cercetătorul îl joacă în contextul social136. La finalul acestui proces, arheologii vor deveni mai conștienți de rolul pe care îl joacă și astfel, mai capabili să decidă asupra direcției pe care o va urma în viitor cercetarea lor precum și impactul pe care îl pot avea asupra publicului larg.

Opinii personale
În contextul argumentelor asupra subiectivismului din scrierile arheologice, consider că este necesar să explic contextul personal care a influențat opiniile din această lucrare.
Sunt un cetățean român care a trăit în țară primii 22 de ani din viață, ceea ce înseamnă că am fost crescut cu conceptul geto-dacilor ca strămoși potenți, atât în familie cât și în mediul educațional.
Sunt conștient de trecutul meu academic, în calitate de student în România, urmat de un masterat și un doctorat la Universitatea din Cambridge și o poziție post-doctorat la Universitatea Freie din Berlin, evenimente care cu siguranță au contribuit la percepția asupra naționalismului din arheologia românească a fi oarecum mai puternic decât consideră colegii care au avut mai rar posibilitatea de păși în afara sistemului. Mai mult, din cauza opiniilor mele politice din momentul de față, care pot fi definite de centru-stânga și pro-europene, am putut înclina spre accentuarea prezenței discursului naționalist.
În final, este imperios necesar ca cititorul să fie conștient că, în pofida faptului că am intenționat să trec printr-un spectru larg al arheologiei românești, citatele alese reflectă, totuși, interesele mele. În plus, doar un număr limitat de organizații, reviste și website-uri promovează vederile naționaliste despre trecut pe care le-am menționat.

Mulțumiri
Acest articol nu ar fi putut ajunge în acest stadiu fără ajutorul neprețuit și părerile prietenilor și colegilor. În mod special aș vrea să le mulțumesc lui Simon Stoddart, Barbara Hausmair, Maikel Kuijpers, Kerstin Hofmann, Aurel Rustoiu, Gelu Florea, Florian Matei-Popescu, Bogdan Șandric și Gheorghe Alexandru Niculescu. Aș vrea să-mi extind gratitudinea și asupra celor două instituții care m-au găzduit de-a lungul cercetărilor mele, și Excellence Cluster Topoi de la Universitatea din Cambridge.

NOTE
1 Hodder 1982; Hodder 1986; Miller, Tilley 1984; Shanks, Tilley 1987; Shanks, Tilley 1989a; Shanks, Tilley 1989b.
2 e.g. Kohl, Fawcett 1995b; Schmidt, Patterson 1995; Dı́az-Andreu, Champion 1996; Graves-Brown, Jones, Gamble 1996; Meskell 1998; Hamilakis 2007; Kohl, Kozelsky, Ben-Yehuda 2007.
3 Unele exemple sunt pentru Danemarca: Kristiansen 1993; Macedonia: Brown 1994; Greece: Hamilakis 1996; Hamilakis 2007; Albania: Gori 2012; France: Olivier 2012.
4 Kohl, Fawcett 1995a.
5 Cuvântul „real” nu este foarte exact; imaginat, sensu Anderson 1991, ar fi mai exact. Oricum, am ales „real” cu scopul de a contrasta națiunea preistorică „inventată”.
6 Muzeul Național de Antichități a fost creat pe baza precedentului Muzeu Național de Istorie și Antichități, fondat în 1834 (Păunescu, Casan-Franga, Diaconu 1984). Din acest motiv, unele argument educ la începuturile arheologiei românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea (v. Suceveanu 2004; A.Vulpe 2004).
7 Kaiser 1995, p.107-108.
8 Perpetuarea acestor principii dinaintea Primului Război Mondial și războiul intern german a fost posibilă datorită relației maestru-discipol care a dominat arheologia românească de la începuturile sale până astăzi, Dragoman 2009, p.192-194, 197-198.
9 Ar trebui menționat că în urma celui de-Al Doilea Război Mondial, legătura dintre cultura materială și etnicitate a fost mult problemizată în țările vorbitoare de germane, de ex. Eggers 1950; Eggers 1959; pentru idei mai recente v. Brather 2002; Brather 2004.
10 Pârvan 1926.
11 Cele patru provincii au fost Transilvania, Banat, Bucovina și Basarabia și au fost anterior parte din Imperiile Austro-Ungar și Rus.
12 Hitchins 1992. Termenul „România Mare” înseamnă practice România Mare/Întinsă, ca punct maxim al expansiunii sale teritoriale ca stat (mai mare decât România contemporană). În plus, este și numele unui partid ultra-naționalist care a avut o influență mare în România după căderea comunismului în 1989, cu toate că puterea sa s-a diminuat în ultima perioadă.
13 Situația este comparabilă cu cea a Italiei în a doua parte a secolului al XIX-lea, care a făcut ca unul din principalii contribuitori la formarea statului Italian, Massimo d'Azeglio, ar fi spus faimoasele cuvinte: „Am făcut Italia. Acum trebuie să facem italieni.” (“L'Italia è fatta. Restano da fare gli italiani.”), Hobsbawm 1992, p.4.
14 Hobsbawm 1992, p.3; Rowlands 1994, p.133.
15 Lockyear 2004.
16 Stoddart in prep.
17 Demoule 1999; Olivier 1999.
18 Stoddart 2013.
19 sensu Anderson 1991.
20 Numele a fost create de către oamenii de știință moderni prin intermediul combinației termenului grecesc Getae și a celui Latin Dac, utilizând texte antice care făceau referire la populația care ocupa partea nordică a Dunării de Jos și de la gurile de vărsare. Oricum, unii autori preferă să utilizeze pur și simplu Getae iar alții Daci.
21 D.Gheorghiu, Schuster 2002, p.289-290. Termenul neam, împreună cu popor sunt preferate de către arheologii români atunci când vorbesc despre populațiile din trecut. Ei, practic, se referă la un grup etnic, o națiune (Neumann 2005).
22 Tocilescu 1877.
23 Haşdeu 1984 [1873-1874].
24 Densușianu 1986 [1913].
25 Lica 2006. Getica lui Pârvan a fost foarte apreciată la nivel internațional. În urma finalizării, el a fost invitat să susțină o serie de lectura la Universitatea din Cambridge, la Colegiul St.John (D.Gheorghiu, Schuster 2002, p.192). Lecturile au fost publicate mai târziu atât în engleză (Pârvan 1928) cât și în română (Pârvan 1937) și republicate de mai multe ori (Pârvan 1956; 1957; 1958; 1967; 2002).
26 D. Gheorghiu, Schuster 2002, p.293-298; Dragoman, Oanţă-Marghitu 2006, p.60-62. În perioada dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial accentul punându-se mai mult pe moștenirea romană decât pe cea dacică.
27 De ex. C.Daicoviciu, Ferenczi 1951. Unele dintre aceste teme din perioada dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, precum continuitatea populației indigene A Doua Epocă a Fierului în munții Carpați și romanizarea lor ca urmare a cuceririi romane, continuând să fie prezente după instalarea regimului comunist în România (v. Matei-Popescu 2007, p.272-276).
28 Matei-Popescu 2007, p.288; Dragoman 2009, p.192.
29 Dragoman, Oanţă-Marghitu 2006, p.62-64.
30 Matei-Popescu 2007, p.284.
31 Fleury-Ilett 1996.
32 De ex. C.Daicoviciu 1938; C.Daicoviciu 1941; C.Daicoviciu, Ferenczi 1951; C.Daicoviciu, H.Daicoviciu 1960; H.Daicoviciu 1968; H.Daicoviciu 1972; Crişan 1968; Crişan 1977a; Crişan 1977b.
33 De ex. D.Berciu 1966; R.Vulpe 1976; A.Vulpe 1976. Cu toate că ideile lor au fost arareori contradictorii, arheologii din București și Cluj-Napoca s-au aflat într-o competiție care are ecouri chiar și astăzi.
34 Subiectul etnogenezei românești a avut un interes general crescut printre arheologii români ai sec. al XX-lea v. Babeş 1990; Măgureanu 2007. În general, înainte de Al Doilea Război Mondial, în ciuda importanței crescute care a fost oferită dacilor, moștenirea romană a fost considerată primordială. Oricum, în timpul mișcării tracomane, componenta latina a fost redusă la minim, o tendință care a fost perpetuată și astăzi în unele publicații populare (v. secțiunea 4 mai jos).
35 V. Constantiniu 2007.
36 I.C.Drăgan 1976; Muşat, Ardeleanu 1983.
37 Babić 2002.
38 Tilley 1998, p.318.
39 De ex. Fruchter, Mihăilescu 1972; Scorpan 1972; Crişan 1977b; D.Berciu et alii 1980, p.198; Mărghitan 1983; Gostar, Lica 1984; D.Berciu 1986a; D.Berciu 1986b; A.Vulpe, Zahariade 1987. În timp ce unii autori credeau sincer în ceea ce scriau, mulți dintre ei exagerau grandoarea și importanța dacilor, lucru care era pe placul oficialilor Partidului Comunist și au permis publicarea cercetărilor lor. Prin urmare, nu vine ca o surpriză faptul că după anul 1989 unii dintre oamenii de știință au început să analizeze critic munca depusă în perioada anterioară, inclusiv propria opera, cf. Lica 2006.
40 Anul a fost fixat de către Partidul Comunist Român, de vreme ce arheologii nu au putut emite o dată fixă. Alegerea anului 1980 ar putea avea legătură cu faptul că aproximativ în același timp se sărbătoreau 1300 de ani de la stabilirea proto-bulgarilor pe teritoriul de astăzi al Bulgariei și stabilirea primului lor stat, cel al lui Asparuh, în 681 d.Chr. (Babeş 2008, p.9).
41 Situația a fost similară cu cea din Austria și Léon după căderea lui Franco (Marín Suárez, González Álvarez, Alonso González 2012).
42 V. Imhof 2002; Schade 2005; Sarasin 2007; Koch 2009.
43 Acest fenomen de presupunere a geto-dacilor ca sigură, reflectă din nou viziunile de la sfârșitul secolului al XIX-lea când statul român, și prin el arheologia românească, s-a format. În acea perioadă, Ioan Rațiu, unul din liderii mișcării de emancipare a românilor din Transilvania, care în acea perioadă se afla sub conducerea austro-ungară, a spus o frază care a rămas un simbol al ideii naționale românești: „Existența unui popor nu se discută, ci se afirmă!”.
44 Glodariu et alii 1996, p.28.
45 Turcu 1979, p.191.
46 Gostar, Lica 1984, p.161.
47 Ursachi 1995, p.280.
48 G.Gheorghiu 2005, p.220.
49 Niculescu 2002.
50 Cf. A.Vulpe 1998.
51 Sîrbu 2006a, p.195.
52 De ex. I.Berciu, A.Popa 1971; Macrea, Glodariu 1976; Glodariu 1989; Florea, Vaida, Suciu 2000; G.Gheorghiu 2005.
53 De ex. Sîrbu 1996; Şerbănescu et alii 2010; Opaiț 2013.
54 De ex. Ursachi 1995.
55 De ex. Căpitanu, Ursachi 1972; Babeş 1979; 1999; Gostar, Lica 1984; Preda 1986; D.Ciugudean and H.Ciugudean 1993; Pescaru, Ferencz 2004; Măndescu 2006.
56 Sîrbu 2006b.
57 Niculescu 2004.
58 Termenul de daci liberi a fost criticat scurt pentru caracterul său fără fond de către mai mulți autori (Diaconu 1998, p.650-651; Matei-Popescu 2007, p.283-284).
59 Turcu 1979, p.190; Glodariu et alii 1996, p.24; Petrescu-Dîmbovița 1999, p.19.
60 Turcu 1979, p.192.
61 Gostar and Lica 1984, p.10.
62 A.Vulpe, Zahariade 1987, p.221.
63 Glodariu et alii 1996, p.43-44.
64 Lica 2006, p.1016.
65 Ar trebui menționat, totuși, că cercetătorii Epocii Fierului de pe întregul continent European au avut, și adesea mai au, o obsesie nesănătoasă cu etnicitatea și numele etnice (C.N.Popa, Stoddart 2014, p.328-331).
66 Babeş 1990; Strobel 1998; Niculescu 2002; Niculescu 2004; Dragoman, Oanță-Marghitu 2006.
67 Pascu, Theodorescu 2001; Protase, Suceveanu 2001; Petrescu-Dîmbovița, A.Vulpe 2001.
68 Niculescu 2004.
69 Ursachi 1995, p.280-282.
70 Ursachi 1995, p.280.
71 Măndescu 2006, p.116.
72 Sı̂rbu, Cavruc, Buzea 2008, p.204. Publicația originală este în engleză, de aceea un a fost nevoie de traducere.
73 Sı̂rbu, Cavruc, Buzea 2008, p.205.
74 Oricum, sursele scrise care fac referire la daci și geți au fost recent reanalizate critic (v. Petre 2004; Dana 2008). Mai mult, studii recente au tras semnale de alarmă referitor la dificultatea în a lega etnicitatea cu etnonimul din textele epigrafice romane, în mod particular, cazul diplomelor militare (Dana, Matei-Popescu 2009, p.246-248).
75 Sı̂rbu, Cavruc, Buzea 2008, p.206.
76 Bondoc 2008, p.147.
77 Bondoc 2008, p.147.
78 Această idee este un corolar, o implicare directă a geto-dacilor fiind perceperea geto-dacilor ca strămoși.
79 Gostar, Lica 1984, p.23.
80 Mărghitan 1999, p.251.
81 Moraru 1999, p.397.
82 Aceasta este o reflexie a unei caracteristici a societății românești așa cum a fost identificată de către Verdery 1992 și Mitu 1997, care încearcă să plaseze vina pentru toate aspectele negative către exterior și către alții. Națiunile vecine sunt percepute ca încercând să distrugă bunăstarea societății românești, care, fără implicarea lor, ar fi înflorit. Desigur, când se scrie despre strămoșii românilor, situația poate fi descrisă într-o manieră similar. Acest mod de a privi vecinii și trecutul, cu siguranță, un este unic românilor.
83 Glodariu et alii 1996, p.37
84 A.Vulpe, Zahariade 1987, p.220-221.
85 G.Gheorghiu 2005, p.221.
86 Pentru o discuție referitoare la această idee, v. Wailes și Zoll 1995, p.23-25; Kristiansen 1996.
87 Dragoman 2009.
88 De ex. Bondoc 2008; Sı̂rbu, Cavruc, Buzea 2008.
89 De ex. A.Drăgan 2012; Egri 2014a; Egri 2014b; C.N.Popa 2014; Egri and Berecki 2015.
90 Gramsch 1999, p.122.
91 Kristiansen 1996; Gramsch 2000; Gramsch 2005; Mante 2007, p.195-217; Ó Ríagáin, C.N.Popa 2012, p.6-7; Hølleland 2012.
92 Moscati, Arslan, Vitali 1991; v. de asemenea ideile lui Dietler 1994.
93 Hølleland 2008; v. exemple din România în Dragoman, Oanță-Marghitu 2014, p.334-336, 343. Oricum, ultimii autori au ales să generalizeze tendința europenistă pentru întregul mediu al cercetării arheologice din România.
94 V. Hamilakis 1996, p.977; Gramsch 1999, p.117. Oricum, există numeroase exemple, unele dintre ele clasice (de ex. Kossinna 1926), unde tendințele naționaliste care au influențat arheologia au fost folosite de către grupurile de la putere pentru a justifica acțiuni inacceptabile; exemple multiple pot fi găsite în Kohl, Fawcett 1995a; Dı́az-Andreu, Champion 1996; Fleury-Ilett 1996.
95 Kohl, Fawcett 1995a, p.3; Hamilakis 1996 pare să suporte mai mult sau mai puțin această idee similar, cu toate că este ușor nuanțată.
96 Hodder 1982; Hodder 1986; Miller, Tilley 1984; Shanks, Tilley 1987; Shanks, Tilley 1989a; Shanks, Tilley 1989b.
97 Trigger 2006.
98 Anghelinu 2001; Anghelinu 2003; Niculescu 2012.
99 Am folosite apostrofe deoarece eu personal consider că există câțiva cercetători care pot fi etichetați drept arheologi postprocesuali. În general, oamenii par a continua să justifice în minte linii de ghidaj și critica postprocesualismului, în timp ce, oricare metodă pare a se potrivi cu datele cu care se confruntă, cf. Hegmon 2003.
100 Dragoman 2009.
101 Graves-Brown, Jones 1996, p.8.
102 Citind aceste linii, unii autori români ai celei de-A Doua Epoci Fierului ar putea argumenta că nu au teoretizat etnicitatea în nici un fel. Obiecția lor poate fi pe deplin fundamentată, dar etnicitatea este adesea discutată în publicațiile arheologice. Și totuși, modul în care etichetele etnice sunt utilizate în publicațiile despre a Doua Epocă a Fierului, precum și abundența lor, sugerează că ideile intrinseci și non-discursive despre etnicitate care sunt utilizate corespund cu descrierea lui Graves-Brown și Jones.
103 Dragoman, Oanță-Marghitu 2014, p.327-328.
104 Discursul lor este orientat principal împotriva minorității maghiare din Transilvania.
105 Kristiansen 1993, p.3.
106 Băluțoiu, Vlad 1999, p.77.
107 Badea, Gâşteanu, Velcea 1983, p.27.
108 Din cauza acestui mit, regiunea din jurul Sarmizegetusei a devenit un magnet pentru vânătorii de comori. La o simplă vizită a sitului se pot observa sute de gropi săpate de către căutătorii de aur oportuniști. Ar trebui menționat că uneori, hoții descoperă comori importante, cum este și cazul brățărilor de aur, care au fost recuperate de către statul roman de pe piața neagră (Ciută, Rustoiu 2007).
109 De ex. Săvescu 2002; Oltean 2007; Pănculescu 2008; Crainicu 2009.
110 De ex. Vlăducă 2012, p.16-49.
111 Cel mai mare grup de reconstituire istorică este Terra Dacica Aeterna (http://terradacica.ro).
112 Pentru o discuție despre grupurile de reconstituire istorică, v. Samida 2012; Samida 2014.
113 Chiar dacă în ultimii ani manualele alternative de istorie au fost introduse în școli, mai există linii generale ale unei istorii oficiale, ele trebuind a fi acceptate de către Ministerul Educației. În ciuda acestui fapt, situația pare să se fi ameliorat față de anii trecuți.
114 Proiectul compilării unor volume masive au început deja în anii ’80, în momentul maxim al mișcării tracomane. Chiar dacă au suferit modificări după căderea comunismului, conceptul rămâne neschimbat și multe texte originale au fost modificate. Trebuie remarcat și titlul ales; implică faptul că istoria românilor începe cu paleoliticul de vreme ce această perioadă este prima discutată în volume. Ediția anterioară a acestor tipuri de tratate au fost publicate în timpul anilor ’60, de ex. C.Daicoviciu et alii 1960.
115 Pascu, Theodorescu 2001; Protase, Suceveanu 2001; Petrescu-Dîmbovița, A.Vulpe 2001.
116 Babeş 2008, p.11.
117 Niculescu 2004; Mihăilescu-Bîrliba 2006; Preda 2007.
118 În decursul unei conversații private, această problemă a fost ridicată în fața unui arheolog al celei de-A Doua Epoci a Fierului răspunsul primit fiind, cu toate că este cunoscut faptul că volumele conțin erori și că discursul este naționalist, un există o variantă mai bună pe care studenții să o studieze.
119 Dragoman 2009, p.197.
120 V. Hofmann în presă pentru o discuție despre transferul modern al unităților de teren din trecut.
121 Un cântec foarte popular în anii ’90 și care mai este ascultat și astăzi, atât de către tineri cât și de către cei în vârstă care începe astfel: „Simt în trup pletoșii daci comati” (Pasărea Colibri – Vinovații fără vină).
122 Boia 2000; Boia 2001. Pentru o abordare non-academică a subiectului v. Alexe 2015.
123 De ex. Teleagă 2014.
124 Petre 2012. Într-o lucrare anterioară, Petre a argumentat în favoarea unei imagini non-eroice a dacilor așa cum o prezintă sursele, Petre 2004.
125 În două documentare, intitulate „Dacii. Adevăruri tulburătoare” și „Dacii. Noi dezvăluiri”, principala idee tracomană din perioada comunistă este perpetuată. Se susține idea că dacii sunt singurii strămoși ai românilor și că societatea și realizările lor sunt pilonii civilizației a majorității civilizații europene. Numeroși non-arheologi apar în cele două filme, inclusiv jurnaliști și curenți sau foști profesori universitari, construind astfel iluzia unei argumentații bazate științific (http://adevaruldespredaci.ro/dacii-adevaruri-tulburatoare și http://adevaruldespredaci.ro/dacii-noidezvaluiri-documentar-iunie-2012-hd).
126 Este interesant a se nota că Petre a fost unul dintre academicienii care au denunțat oficial idea exprimată de către cele două documentare. Doar câțiva arheologi au considerat că merită să contrazică opiniile din cele două filme, în ciuda largii lor popularități (de ex. http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/istoricul-ioan-piso-despre-dacii---adevaruri-tulburatoare-2012-sunt-bazaconii-comunistoide-fascistoide-apar-periodic-peisajul-subcultural-1_50aeb34a7c42d5a6639f4b7d/index.html).
127 Diaconescu 2010b. El a continuat să atace aura mitologică creată în jurul lui Vlad Țepeș și a altor eroi români din Evul Mediu într-o emisiune radiofonică (http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/filmele-istorice-romanestisunt-pline-minciuni).
128 Din păcate, pagina care găzduia articolul și comentariile a fost ștearsă.
129 Nahoi 2010.
130 Un nou articol din aceeași revistă și de către același autor care a analizat faptele altui erou medieval român, Ștefan cel Mare, a generat o reacție similară din partea publicului (Diaconescu 2010a).
131 O astfel de soluție a fost adoptată de către Universitatea din Viena, unde, decanul de la Historisch-Kulturwissenschaftlichen Fakultät este acum un fost profesor din Berlin. În plus, un post de profesor recent scos la concurs de către Institut für Urgeschichte und Historische Archäologie a fost oferit unui arheolog britanic. Aceasta este o practică comună în multe universități din lume.
132 Gramsch 1999; 2000.
133 Procedând astfel, s-ar contrazice ideile post-procesuale, care susțin că un ar exista nici un adevăr și că arheologia este total subiectivă (Hamilakis 2007, p.13). În plus, ar încuraja relația colonialistă dintre Vest și România.
134 Bintliff 2011, p.8.
135 Latour 1999, p.24-79.
136 Jenkins 2003; Shanks and Tilley 1987, p.29-60.

BIBLIOGRAFIE
• Alexe 2015 – D. Alexe, Dacopatia și alte rătăciri românești, București, 2015.
• Anderson 1991 – B. Anderson, Imagined Communities: Reflections on the Origin and Spread of Nationalism, London, 1991.
• Anghelinu 2001 – M. Anghelinu, De ce nu există teorie în arheologia preistorică din România?, Sargetia 30, 2001, p.39-50.
• Anghelinu 2003 – M. Anghelinu, Evoluția gândirii teoretice în arheologia românească: concepte și modele aplicate în preistorie, Târgoviște, 2003.
• Babeș 1979 – M. Babeș, Unitatea și răspândirea geto-dacilor în lumina documentelor arheologice (secolele III î.e.n. – I e.n.), SCIVA 30, 1979, 3, p.327-345.
• Babeș 1990 – M. Babeș, Daci sau romani? Etnogeneza românească între știință și plăsmuire, Alternative ’90, 1, 1990, 7, p.20-21.
• Babeș 1999 – M. Babeș, Stațiunea geto-dacă de la Cetățeni. Descoperiri și informații recuperate, SCIVA 50, 1999, 1-2, p.11-31.
• Babeș 2008 – M. Babeș, Arheologie, societate și politică în România, înainte și după 1989, SCIVA 59-60, 2008, p.5-15.
• Babić 2002 – S. Babić, Still innocent after all these years? Sketches for a social history of archaeology in Serbia, in P.F. Biehl, A. Gramsch, A. Marciniak (eds.), Archäologien Europas Geschichte, Methoden und Theorien, Münster, 2002, p.309-322.
• Badea, Gâșteanu, Velcea 1983 – L. Badea, p.Gâștescu, V. Velcea (eds.), Geografia României. I Geografia fizică, București, 1983.
• Băluțoiu, Vlad 1999 – V. Băluțoiu, C. Vlad, Istorie. Manual pentru clasa a V-a, București, 1999.
• D. Berciu 1966 – D. Berciu, Les Celtes et la civilisation de La Téne chez les Géto-Daces, BIAUL 6, 1966, p.75-93.
• D. Berciu 1986a – D. Berciu, Două milenii și jumătate de la prima atestare a izvoarelor scrise antice privind lupta geților pentru apărarea libertății și independenței, AO 5, 1986, p.48-56.
• D. Berciu 1986b – D. Berciu, Burebista – mare personalitate a lumii antice, AO 1, 1986, p.53-58.
• D. Berciu et alii 1980 – D. Berciu, H. Daicoviciu, C. Preda, D. Protase, A. Vulpe, Vatra dacică spațiul neîntreruptei noastre dăinuiri, Scînteia XLIX no. 11732, 1980, p.4.
• I. Berciu, A. Popa 1971 – I. Berciu, A. Popa, Cetatea dacică de la Piatra Craivii, în Sesiunea de comunicări științifice a Muzeelor de istorie. Decembrie 1964, București, 1971, p.261-284.
• Bintliff 2011 – J. Bintliff, The Death of Archaeological Theory?, în J. Bintliff, M. Pearce (eds.), The Death of Archaeological Theory?, Oxford, 2011, p.7-22.
• Boia 2000 – L. Boia, La mythologie scientifique du communisme, Paris, 2000.
• Boia 2001 – L. Boia, History and Myth in Romanian Consciousness, Budapest, 2001.
• Bondoc 2008 – D. Bondoc, Descoperirile de epocă La Tène de la Padea, jud.Dolj, SCIVA 59-60, 2008, p.137-163.
• Brather 2002 – S. Brather, Ethnic Identities as Constructions of Archaeology: The Case of the Alamanni, în A. Gillett (ed.), On Barbarian Identity: Critical Approaches to Ethnicity in the Early Middle Ages, Turnhout, 2002, p.149-176.
• Brather 2004 – S. Brather, Ethnische Interpretationen in der frühgeschichtlichen Archäologie. Geschichte, Grundlagen und Alternativen, Berlin, 2004.
• Brown 1994 – K.S. Brown, Seeing stars: character and identity in the landscapes of modern Macedonia, Antiquity 68, 1994, p.784-796.
• Căpitanu, Ursachi 1972 – V. Căpitanu, V. Ursachi, Descoperiri Geto-Dacice în județul Bacău, Crisia 2, 1972, p.97-114.
• D. Ciugudean and H. Ciugudean 1993 – D. Ciugudean, H. Ciugudean, Un Mormânt de războinic Geto-Dac de la Tărtăria (jud. Alba), EphemNap 3, 1993, p.77-79.
• Ciută, Rustoiu 2007 – M.M. Ciută, G.T. Rustoiu, Considerații asupra unui complex descoperit în proximitatea Sarmizegetusei Regia, Apulum 44, 2007, p.99-111.
• Constantiniu 2007 – F. Constantiniu, De la Răutu și Roller la Mușat și Ardeleanu, București, 2007.
• Crainicu 2009 – F. Crainicu, Legendele dacilor liberi, București, 2009.
• Crișan 1968 – I.H. Crișan, Ceramica daco-getică, București, 1968.
• Crișan 1977a – I.H. Crișan, Burebista și epoca sa, București, 1977.
• Crișan 1977b – I.H. Crișan, Origini, București, 1977.
• C. Daicoviciu 1938 – C. Daicoviciu, La Transylvanie dans ľantiquité, București, 1938.
• C. Daicoviciu 1941 – C. Daicoviciu, Spațiu și popor dacic, Transilvania 72, 1941, 5-6, p.359-370.
• C. Daicoviciu et alii 1960 – C. Daicoviciu, E. Condurachi, I. Nestor, G. Ştefan (eds.), Istoria Romîniei, București, 1960.
• C. Daicoviciu, H. Daicoviciu 1960 – C. Daicoviciu, H. Daicoviciu, Sarmizegetusa: cetățile și așezările dacice din Munții Orăștiei, București, 1960.
• C. Daicoviciu, Ferenczi 1951 – C. Daicoviciu, A. Ferenczi, Așezările dacice din Munții Orăștiei, București, 1951.
• H. Daicoviciu 1968 – H. Daicoviciu, Dacii, București, 1968.
• H. Daicoviciu 1972 – H. Daicoviciu, Dacia de la Burebista la cucerirea romană, Cluj, 1972.
• Dana 2008 – D. Dana, Zalmoxis de la Herodot la Mircea Eliade: istorii despre un zeu al pretextului, Iași, 2008.
• Dana, Matei-Popescu 2009 – D. Dana, F. Matei-Popescu, Soldats d’origine dace dans les diplomes militaires, Chiron 39, 2009, p.209-256.
• Demoule 1999 – J. Demoule, Ethnicity, Culture and Identity: French archaeologists and historians, Antiquity 73, 1999, p.190-198.
• Densușianu 1986 – N. Densușianu, Dacia preistorică, București, 1986.
• Diaconescu 2010a – M. Diaconescu, De ce s-a luptat Ștefan cel Mare cu turcii ?, HistoriaBuc 108, 2010 (Available at http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-s-luptat-stefan-cel-mare-turcii).
• Diaconescu 2010b – M. Diaconescu, Domnitorul Vlad Țepeș: subiect al manipulării, de peste 500 de ani, HistoriaBuc 105, 2010 (Available at: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/domnitorul-vlad-epe-subiect-almanipul-rii-500-ani).
• Diaconu 1998 – P. Diaconu, Începuturile limbii de lemn în literatura arheologică, în R. Rusan (ed.), Anul 1948 – Instituționalizarea comunismului (Analele Sighet 6), București, 1998, p.647-651.
• Dıaz-Andreu, Champion 1996 – M. Dı́az-Andreu, T.C. Champion (eds.), Nationalism and Archaeology in Europe, London, 1996.
• Dietler 1994 – M. Dietler, ‘Our Ancestors the Gauls’: Archaeology, Ethnic Nationalism, and the Manipulation of Celtic Identity in Modern Europe, American Anthropologist 96, 1994, p.584-605.
• A. Drăgan 2012 – A. Drăgan, Late Iron Age Burials in the Iron Gates Area. A Functional Approach to Funerary Expression in the Late La Tène, în S. Berecki (ed.), Iron Age Rites and Rituals in the Carpathian Basin, Târgu Mureș, 2012, p.425-452.
• I.C. Drăgan 1976 – I.C. Drăgan, Noi, tracii: istoria multimilenară a neamului românesc, Craiova, 1976.
• Dragoman 2009 – A. Dragoman, Ideology and Politics in Researching the (E)Neolithic in Romania, Dacia N.S. 53, 2009, p.191-214.
• Dragoman, Oanță-Marghitu 2006 – A. Dragoman, S. Oanță-Marghitu, Archaeology in Communist and PostCommunist Romania, Dacia N.S. 50, 2006, p.57-76.
• Dragoman, Oanță-Marghitu 2014 – A. Dragoman, S. Oanță-Marghitu, Romanian Archaeology in the Neoliberal era: fragment, Dacia N.S. 58, 2014, p.325-348.
• Eggers 1950 – H.J. Eggers, Das Problem der ethnischen Deutung in der Frühgeschichte, în H. Kirchner (ed.), Ur- und frühgeschichte als historische Wissenschaft : Festschrift zum 60 Geburtstag von Ernest Wahle, Heidelberg, 1950, p.49-59.
• Eggers 1959 – H.J. Eggers, Einführung in die Vorgeschichte, München, 1959.
• Egri 2014a – M. Egri, Mediterranean wine and Dacian conviviality. Ancient and modern myths and archaeological evidence, în C.N. Popa, S. Stoddart (eds.), Fingerprinting the Iron Age, Oxford, 2014, p.48-62.
• Egri 2014b – M. Egri, Enemy at the gates? The interactions between Dacians and Romans in the 1st century AD, in M.A. Janković, V.D. Mihajlović, S. Babić (eds.), The Edges of the Roman World, New Castle, 2014, p.172-193.
• Egri, Berecki 2015 – M. Egri, S. Berecki, Italy, Macedonia and Dacia – networks of interaction in the 2nd–1st centuries BC, în M. Guštin, W. David (eds.), The Clash of Cultures? The Celts and the Macedonian World (Schriften des Kelten-Römer-Museums Manching 9), Manching 2014(2015), p.129-136.
• Fleury-Ilett 1996 – B. Fleury-Ilett, The Identity of France: Archetypes in Iron Age studies, în P. Graves-Brown, S. Jones, C. Gamble (eds.), Cultural Identity and Archaeology: The Construction of European Communities, London, 1996, p.196-208.
• Florea, Vaida, Suciu 2000 – G. Florea, D.L. Vaida, L. Suciu, Fortificații dacice din nord-estul Transilvaniei, Istros 10, 2000, p.221-230.
• Fruchter, Mihăilescu 1972 – E. Fruchter, G. Mihăilescu, Despre necesitatea includerii unui capitol privind cultura spirituală a dacilor în istoria filozofiei din România, Crisia 2, 1972, p.149-154.
• D. Gheorghiu, Schuster 2002 – D. Gheorghiu, C. Schuster, The Avatars of Paradigm: A short history of Romanian archaeology, în P.F. Biehl, A. Gramsch, A. Marciniak (eds.), Archäologien Europas Geschichte, Methoden und Theorien, Münster, 2002, p.289-301.
• G. Gheorghiu 2005 – G. Gheorghiu, Dacii pe cursul mijlociu al Mureșului: (sfârșitul sec.II a.Ch. - începutul sec.II p.Ch.), Cluj-Napoca, 2005.
• Glodariu 1989 – I. Glodariu, Cetatea dacică de la Căpîlna, București, 1989.
• Glodariu et alii 1996 – I. Glodariu, E. Iaroslavschi, A. Rusu-Pescaru, F. Stănescu, Sarmizegetusa Regia, capitala daciei preromane, Deva, 1996.
• Gori 2012 – M. Gori, Who are the Illyrians? The Use and Abuse of Archaeology in the Construction of National and TransNational Identities in the Southwestern Balkans, Archaeol. Rev. Camb. 27, 2012, 2, p.71-84.
• Gostar, Lica 1984 – N. Gostar, V. Lica, Societatea geto-dacică de la Burebista la Decebal, București, 1984.
• Gramsch 1999 – A. Gramsch, Scientific or political ‘reflexiveness’: archaeology, nationalism, and europeanism, EJA 2, 1999, 1, p.117-124.
• Gramsch 2000 – A. Gramsch, ‘Reflexiveness’ in archaeology, nationalism, and Europeanism, Archaeological Dialogues 7, 2000, 1, p.4-45.
• Gramsch 2005 – A. Gramsch, Archäologie und post-nationale Identitätssuche, ANach 10, 2005, p.185-193.
• Graves-Brown, Jones 1996 – P. Graves-Brown, S. Jones, Introduction. Archaeology and Cultural Identity in Europe, în P. Graves-Brown, S. Jones, C. Gamble (eds.), Cultural Identity and Archaeology: The Construction of European Communities, London, 1996, p.1-24.
• Graves-Brown, Jones, Gamble 1996 – P. Graves-Brown, S. Jones, C. Gamble (eds.), Cultural Identity and Archaeology: The Construction of European Communities, London, 1996.
• Hamilakis 1996 – Y. Hamilakis, Through the looking glass: nationalism, archaeology and the politics of identity, Antiquity 70, 1996, p.975-978.
• Hamilakis 2007 – Y. Hamilakis, The Nation and Its Ruins: Antiquity, Archaeology, and National Imagination in Greece, Oxford, 2007.
• Hașdeu 1984 – B.P. Hașdeu, Istoria critică a Românilor, București, 1984.
• Hegmon 2003 – M. Hegmon, Setting Theoretical Egos Aside: Issues and Theory in North American Archaeology, American Antiquity 68, 2003, 2, p.213-243.
• Hitchins 1992 – K. Hitchins, Historiography of the Countries of Eastern Europe: Romania, AHR 97, 1992, 4, p.1064-1083.
• Hobsbawm 1992 – E.J. Hobsbawm, Ethnicity and Nationalism in Europe Today, Anthropology Today 8, 1992, 1, p.3-8.
• Hodder 1982 – I. Hodder (ed.), Symbolic and Structural Archaeology, Cambridge, 1982.
• Hodder 1986 – I. Hodder, Reading the Past: Current Approaches to Interpretation in Archaeology, Cambridge, 1986. Hofmann in press – K.P. Hofmann, Zum methodologischen Territorialismus der Bronzezeitforschung, in A. Jockenhövel, U. Dietz (eds.), 50 Jahre Prähistorische Bronzefunde – Bilanz und Perspektiven. Beiträge zum internationalen Kolloquium am 24.‐26. September 2014 in Mainz, in press.
• Hølleland 2008 – H. Hølleland, The Bronze Age - the dawn of European civlisation? A case study of usages of the past within the European identity discourses, Master Dissertation, University of Oslo, Oslo, 2008.
• Hølleland 2012 – H. Hølleland, Personhoods for Europe. The archaeological construction and deconstruction of Europena-ness, în C. Prescott, H. Glørstad (eds.), Becoming European: the transformation of third millennium Northern and Western Europe, Oxford, 2012, p.12-18.
• Imhof 2002 – M. Imhof, Imhof, Stereotypen und Diskursanalyse. Anregungen zu einem Forschungskonzept kulturwissenschaftlicher Stereotypenforschung, în H.H. Hahn, S. Scholz (eds.), Stereotyp, Identität und Geschichte: die Funktion von Stereotypen in gesellschaftlichen Diskursen, Frankfurt am Main – New York, 2002, p.57-71.
• Jenkins 2003 – K. Jenkins, Re-thinking history, London, 2003.
• Kaiser 1995 – T. Kaiser, Archaeology and ideology in southeast Europe, în P.L. Kohl, C. Fawcett (eds.), Nationalism, Politics, and the Practice of Archaeology, Cambridge, 1995, p.99-119.
• Koch 2009 – J.K. Koch, Geschlechterrollen zwischen den Zeilen. Möglichkeiten der Textanalyse archäologischer Fachliteratur, în U. Rambuscheck (ed.), Zwischen Diskursanalyse und Isotopenforschung: Methoden der archäologischen Geschlechterforschung; Bericht der 3. Sitzung der AG Geschlechterforschung auf der 78. Tagung des Nordwestdeutschen Verbandes für Altertumsforschung e.V. in Schleswig 2007, Münster – München, 2009, p.19-42.
• Kohl, Fawcett 1995a – P.L. Kohl, C. Fawcett, Archaeology in the service of the state: theoretical considerations, în P.L. Kohl, C. Fawcett (eds.), Nationalism, Politics, and the Practice of Archaeology, Cambridge, 1995, p.99-119.
• Kohl, Fawcett 1995b – P.L. Kohl, C. Fawcett (eds.), Nationalism, Politics, and the Practice of Archaeology, Cambridge, 1995.
• Kohl, Kozelsky, Ben-Yehuda 2007 – P.L. Kohl, M. Kozelsky, N. Ben-Yehuda (eds.), Selective Remembrances: Archaeology in the Construction, Commemoration, and Consecration of National Pasts, Chicago, 2007.
• Kossinna 1926 – G. Kossinna, Ursprung und Verbreitung der Germanen in Vor- und fruhgeschichtlicher Zeit, Berlin, 1926.
• Kristiansen 1993 – K. Kristiansen, ‘The strength of the past and its great might’; an essay on the use of the past, JEA 1, 1993, 1, p.3-32.
• Kristiansen 1996 – K. Kristiansen, European origins - ‘civilization’ and ‘barbarism’, în P. Graves-Brown, S. Jones, C. Gamble (eds.), Cultural Identity and Archaeology: The Construction of European Communities, London, 1996, p.138–144.
• Latour 1999 – B. Latour, Pandora’s Hope: Essays on the Reality of Science Studies, Cambridge, Mass, 1999.
• Lica 2006 – V. Lica, De la Tracologie la Tracomanie. Glose marginale, în C. Gaiu, and C. Găzdac (eds.), Fontes Historiae. Studia in honorem Demetrii Protase, Bistrița – Cluj-Napoca, 2006, p.1011-1028.
• Lockyear 2004 – K. Lockyear, The Late Iron Age background to Roman Dacia, în W.S. Hanson, I.P. Haynes (eds.), Roman Dacia. The Making of a Provincial Society, Portsmouth, Rhode Island, 2004, p.33-74.
• Macrea, Glodariu 1976 – M. Macrea, I. Glodariu, Așezarea dacică de la Arpașu de Sus, București, 1976.
• Măgureanu 2007 – A. Măgureanu, Dezbateri privind etnogeneza românilor în anii ’50. De la manualul lui Roller la Tratatul de istorie, SCIVA 58, 2007, 3-4, p.289-320.
• Măndescu 2006 – D. Măndescu, Cetățeni: Stațiunea Geto-Dacă de pe Valea Dâmboviței Superioare, Brăila, 2006.
• Mante 2007 – G. Mante, Die deutschsprachige prähistorische Archäologie, Münster, New York, München, Berlin, 2007.
• Mărghitan 1983 – L. Mărghitan, Mărturii de continuitate dacă, daco-romană și timpurie românească pe valea Mureșului mijlociu și inferior, SAA 1, 1983, p.103-119.
• Mărghitan 1999 – L. Mărghitan, Chipul uman în arta traco-geto-dacică (reprezentările de argint), Thraco-Dacica 20, 1999, 1-2, p.245-258.
• Marín Suárez, González Álvarez, Alonso González 2012 – C. Marín Suárez, D. González Álvarez, Alonso González, Building nations in the XXI century. Celtism, Nationalism and Archaeology in northern Spain: the case of Asturias and León, Archaeol. Rev. Camb. 27, 2012, 2, p.11-32.
• Matei-Popescu 2007 – F. Matei-Popescu, Imaginea Daciei romane în istoriografia românească între 1945 și 1960, SCIVA 58, 2007, 3-4, p.265-288.
• Meskell 1998 – L. Meskell (ed.), Archaeology Under Fire: Nationalism, Politics and Heritage in the Eastern Mediterranean and Middle East, London, 1998.
• Mihăilescu-Bîrliba 2006 – V. Mihăilescu-Bîrliba, About the new Treatise on the History of Romania (volume 1), în C. Gaiu, and C. Găzdac (eds.), Fontes Historiae. Studia in honorem Demetrii Protase, Bistrița, Cluj-Napoca, 2006, p.1029-1038.
• Miller, Tilley 1984 – D. Miller, C. Tilley (eds.), Ideology, Power and Prehistory, Cambridge, 1984.
• Mitu 1997 – S. Mitu, Geneza identității naționale la românii ardeleni, București, 1997.
• Moraru 1999 – G. Moraru, Tehnica agricolă la geto-daci, Thraco-Dacica 20, 1999, 1-2, p.397-408.
• Moscati, Arslan, Vitali 1991 – S. Moscati, E. Arslan, D. Vitali (eds.), The Celts, New York, 1991.
• Mușat, Ardeleanu 1983 – M. Mușat, I. Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, București, 1983.
• Nahoi 2010 – O. Nahoi, Ce vrem noi de la Vlad Țepeș?, HistoriaBuc 105, 2010 (Available at: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-vrem-noi-vlad-tepes).
• Neumann 2005 – V. Neumann, Conceptual Confusions Concerning the Romanian Identity: Neam and Popor as Expressions of Ethno-Nationalism, RFE/RL East European Perspectives 7, 2005, 2.
• Niculescu 2002 – Gh.A. Niculescu, Nationalism and the Representations of Society in Romanian Archaeology, in Nation and national ideology. Past, present and prospects, Proceedings of the international symposium held at the New Europe College, Bucharest, April 6-7, 2001, Bucharest, 2002.
• Niculescu 2004 – Gh.A. Niculescu, Archaeology, Nationalism and ‘The History of the Romanians’ (2001), Dacia N.S. 2004, 48-49, p.99-124.
• Niculescu 2012 – Gh.A. Niculescu, Locul teoriei în cercetarea arheologică, SCIVA 63, 2012, 3-4, p.293-304.
• Olivier 1999 – L. Olivier, The Origins of French Archaeology, Antiquity 73, 1999, p.176-183.
• Olivier 2012 – L. Olivier, Nos ancêtres les Germains: Les archéologues au service du nazisme, Paris, 2012. Oltean 2007 – D. Oltean, Burebista și Sarmizegetusa, București, 2007.
• Opaiț 2013 – A. Opaiț, Producția și consumul de vin în ținuturile dintre Carpați și Marea Neagră, SCIVA 64, 2013, 1-2, p.21-66.
• Ó Ríagáin, C.N. Popa 2012 – R.Ó Ríagáin, C.N. Popa, Introduction, Archaeol. Rev. Camb. 27, 2012, 2, p.1-9.
• Pănculescu 2008 – C. Pănculescu, Taina Kogaiononului. Muntele sacru al dacilor, București, 2008.
• Pârvan 1926 – V. Pârvan, Getica: O Protoistorie a Daciei, București, 1926.
• Pârvan 1928 – V. Pârvan, Dacia: an outline of the early civilizations of the Carpatho- Danubian countries, Cambridge, 1928.
• Pârvan 1937 – V. Pârvan, Dacia: civilizațiile străvechi din regiunile carpatodanubiene, București, 1937.
• Pârvan 1956 – V. Pârvan, Dacia: civilizațiile străvechi din regiunile carpatodanubiene, Madrid, 1956.
• Pârvan 1957 – V. Pârvan, Dacia: civilizațiile străvechi din regiunile carpatodanubiene, București, 1957.
• Pârvan 1958 – V. Pârvan, Dacia: civilizațiile străvechi din regiunile carpatodanubiene, București, 1958.
• Pârvan 1967 – V. Pârvan, Dacia: civilizațiile străvechi din regiunile carpatodanubiene, București, 1967.
• Pârvan 2002 – V. Pârvan, Dacia: civilizațiile antice din țările carpato-danubiene, București, 2002.
• Pascu, Theodorescu 2001 – Ș. Pascu, R. Theodorescu (eds.), Istoria Românilor. Volumul 3. Genezele românești, București, 2001.
• Păunescu, Casan-Franga, Diaconu 1984 – A. Păunescu, I. Casan-Franga, and P. Diaconu, Începuturile arheologiei românești. Istoricul Muzeului național de antichități, SCIVA 35, 1984, 1, p.3-44.
• Pescaru, Ferencz 2004 – A. Pescaru, I.V. Ferencz (eds.), Daco-Geții: 80 de ani de cercetări arheologice sistematice la Cetățile Dacice din Munții Orăștiei, Deva, 2004.
• Petrescu-Dîmbovița 1999 – M. Petrescu-Dîmbovița, De nouveau sur le problème de l’ethnogenèse des Thraces de l’espace carpato-ponto-danubien à la lumière des recherches archéologiques, Thraco-Dacica 20, 1999, 1-2, p.17-32.
• Petrescu-Dîmbovița, A. Vulpe 2001 – M. Petrescu-Dîmbovița, A. Vulpe (eds.), Istoria Românilor. Volumul 1. Moștenirea timpurilor îndepărtate, București, 2001.
• Petre 2004 – Z. Petre, Practica nemuririi: o lectură critică a izvoarelor grecești referitoare la geți, Iași, 2004.
• Petre 2012 – Z. Petre, „Niciunul dintre compatrioții noștri nu are un stră-străbunic dac de care să-și amintească”, HistoriaBuc 120, 2012 (Available at: http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/niciunulcompatriotii-nostri-nu-are-un-stra-strabunic-dac-care-sa-amint).
• C.N. Popa 2013 – C.N. Popa, The trowel as chisel. Shaping modern Romanian identity through the Iron Age, în V. Ginn, R. Enlander, R. Crozier (eds.), Exploring Prehistoric Identity. Our construct or theirs?, Oxford, 2013, p.164-174.
• C.N. Popa 2014 – C.N. Popa, The Quest for Group Identity in Late Iron Age Romania. Statistical Reconstruction of Groups based on Funerary Evidence, în C.N. Popa, S. Stoddart (eds.), Fingerprinting the Iron Age, Oxford, 2014, p.108-122.
• C.N. Popa, Ó Ríagáin 2012 – C.N. Popa, R. Ó Ríagáin, Archaeology and Nationalism in Europe: Two Case Studies from the Northwest and Southeast of Europe, Archaeol. Rev. Camb. 27, 2012, 2, p.52-70.
• C.N. Popa, Stoddart 2014 – C.N. Popa, S. Stoddart, Fingerprinting the European Iron Age. Historical, Cultural and Intellectual Perspectives on Identity and Ethnicity, în C.N. Popa, S. Stoddart (eds.), Fingerprinting the Iron Age, Oxford, 2014, p.323-331.
• Preda 1986 – C. Preda, Geto-Dacii din bazinul Oltului Inferior: dava de la Sprîncenata, Bucuresti, 1986.
• Preda 2007 – C. Preda, Unele observații cu privire la tratatul de „Istoria Românilor”, I, 2001, SCIVA 58, 2007, 3-4, p.353-364.
• Protase, Suceveanu 2001 – D. Protase, A. Suceveanu (eds.), Istoria Românilor. Volumul 2. Daco-romani, romanici, alogeni, București, 2001.
• Rowlands 1994 – M. Rowlands, The politics of identity in arhcaeology, în G.C. Bond, A. Gilliam (eds.), Social Construction of the Past, London-New York, 1994, p.129-143.
• Samida 2012 – S. Samida, Re-Enactors in archäologischen Freilichtmuseen: Motive und didaktische Konzepte, AInf 35, 2012, p.209-218.
• Samida 2014 – S. Samida, Moderne Zeitreisen oder die performative Aneignung vergangener Lebenswelten, în S. Reinhold, K.P. Hofmann (eds.), Zeichen der Zeit: archäologische Perspektiven auf Zeiterfahrung, Zeitpraktiken und Zeitkonzepte, 2014, p.136-150.
• Sarasin 2007 – P. Sarasin, Diskursanalyse, în H.-J. Goertz (ed.), Geschichte: ein Grundkurs, Hamburg, 2007, p.199-217.
• Săvescu 2002 – N. Săvescu, Noi nu suntem urmașii Romei, Botoșani, 2002.
• Schade 2005 – K. Schade, Diskursanalyse: Möglichkeiten und Grenzen ihrer Anwendung in der Archäologie, în K. Hitzl (ed.), Methodische Perspektiven in der Klassischen Archäologie: Akten der Tagung des Deutschen Archäologen-Verbandes am 19. Juni 2004 in Freiburg, Tübingen, 2005, p.57-68.
• Schmidt, Patterson 1995 – P.R. Schmidt, T.C. Patterson (eds.), Making Alternative Histories: The Practice of Archaeology and History in Non-Western Settings, Santa Fe, 1995.
• Scorpan 1972 – C. Scorpan, Continuitatea în Dobrogea și problema unității culturii Geto-Dace, Crisia 2, 1972, p.155-174.
• Șerbănescu et alii 2010 – D. Șerbănescu, C. Schuster, A.S. Morintz, L. Mecu, Recent Archaeological Investigations of the Radovanu Dava in Călărași County. Constructions and Fire Installations, Thraco-Dacica 25-26, 2010, p.101-122.
• Shanks, Tilley 1987 – M. Shanks, C. Tilley, Social Theory and Archaeology, Cambridge, 1987.
• Shanks, Tilley 1989a – M. Shanks, C. Tilley, Archaeology into the 1990s, NAR 22, 1989, p.1-54.
• Shanks, Tilley 1989b – M. Shanks, C. Tilley, Re-Constructing Archaeology: Theory and Practice, Cambridge, 1989. Sîrbu 1996 – V. Sîrbu, Dava getică de la Grădiștea, jud. Brăila, Brăila, 1996.
• Sîrbu 2006a – V. Sîrbu, Dacii și Celții din Transilvania și Vestul României, în C. Gaiu, and C. Găzdac (eds.), Fontes Historiae. Studia in honorem Demetrii Protase, Bistrița – Cluj-Napoca, 2006, p.191-220.
• Sîrbu 2006b – V. Sîrbu, The Getae ‘Gold and Silver Princes’ (4th–3rd centuries BC), Studia Universitatis „BabeșBolyai”. HistoriaBuc 51, 2006, 1, p.12-41.
• Sı̂rbu, Cavruc, Buzea 2008 – V. Sı̂rbu, V. Cavruc, D. Buzea, A Dacian Necropolis from 4th-3rd Centuries B.C., Found in Olteni, în V. Sîrbu, D.L. Vaida (eds.), Funerary practices of the Bronze and Iron Ages in Central and SouthEastern Europe proceedings of the 9th international colloquium of funerary archaeology, Cluj-Napoca, 2008, p.191-228.
• Stoddart in prep – S. Stoddart, Power and Place in Etruria. The spatial dynamics of a Mediterranean civilisation. 1200-500 B.C., Cambridge, in prep.
• Stoddart 2013 – S. Stoddart, Constructing Ancestral Time: Tara and Tarxien (Malta), compared and contrasted, în M. O’Sullivan (ed.), Tara Symposium, Dublin, 2013, p.423-432.
• Strobel 1998 – K. Strobel, Dacii. Despre Complexitatea mărimilor Etnice, Politice și Culturale ale Istoriei Spațiului Dunării de Jos, SCIVA 49, 1998, 1, p.61-95.
• Suceveanu 2004 – A. Suceveanu, 170 années d’archéologie en Roumanie, Dacia N.S. 48-49, 2004, p.11-18.
• Teleagă 2014 – E. Teleagă, Pecetea lui Skyles și tumuli fastuoși de la Agighiol și Cugir. Omisiune și falsificare în fondarea mitului ‘strămoșilor’ românilor, geto-dacii, SCIVA 65, 2014, 3-4, p.295-318.
• Tilley 1998 – C. Tilley, Archaeology as socio-political action in the present, în D.S. Whitley (ed.), Reader in Archaeological Theory: Post-Processual and Cognitive Approaches, London, 1998, p.305-330.
• Tocilescu 1877 – G.G. Tocilescu, Dacia înainte de Romani, București, 1877.
• Trigger 2006 – B.G. Trigger, A History of Archaeological Thought, Cambridge, 2006.
• Turcu 1979 – M. Turcu, Geto-dacii din Câmpia Munteniei, București, 1979.
• Ursachi 1995 – V. Ursachi, Zargidava: Cetatea dacică de la Brad, București, 1995.
• Verdery 1992 – K. Verdery, Comment: Hobsbawm in the East, Anthropology Today 8, 1992, 1, p.8-10.
• Vlăducă 2012 – I. Vlăducă, Pagini din Istoria Neamului Românesc, Suceava, 2012.
• A. Vulpe 1976 – A. Vulpe, La Nécroplole Tumulaire Gète de Popești, Thraco-Dacica 1, 1976, p.193-215.
• A. Vulpe 1998 – A. Vulpe, Geto-dacii?, CICSA 1-2, 1998, p.2-11.
• A. Vulpe 2004 – A. Vulpe, Celebrating 170 years of Archaeology in Romania, Dacia N.S. 48-49, 2004, p.5-6.
• A. Vulpe, Zahariade 1987 – A. Vulpe, M. Zahariade, Geto-dacii în istoria militară a lumii antice, București, 1987.
• R. Vulpe 1976 – R. Vulpe, Studia thracologica, București, 1976.
• Wailes, Zoll 1995 – B. Wailes, A.L. Zoll, Civilization, barbarism, and nationalism in European archaeology, în P.L. Kohl, C. Fawcett (eds.), Nationalism, Politics, and the Practice of Archaeology, Cambridge, 1995, p.21-38.

SURSE LITERARE
• Strabo, Geography. Loeb Classical Library edition, translator Horace Leonard Jones. Available at: http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/Texts/Strabo.

ABREVIAȚII
• AA – Archäologischer Anzeiger. Deutsches Archäologisches Institut, Darmstadt, München, Tübingen– Berlin
• ABSA – The Annual of the British School at Athens, Athens
• ActaArchCarp – Acta Archaeologica Carpatica, Kraków
• ActaArchHung – Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapest
• Acta Classica – Acta Classica. Journal of the Classical Association of South Africa, Pretoria
• ActaHistHung – Acta Historica Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapest
• ActaMN – Acta Musei Napocensis. Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca
• ActaMP – Acta Musei Porolissensis. Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă, Zalău
• ActaTS – Acta Terrae Septemcastrensis. Institutul pentru Cercetarea Patrimoniului Cultural Transilvănean în Context European, Sibiu
• AÉ – L’Année Épigraphique, Paris
• Aegean Studies – Aegean Studies. Aegeus - Society for Aegean Prehistory, Athens
• AEM – Archäologisch-epigraphische Mitteilungen aus Österreich-Ungarn, Wien
• Aevum – Aevum. Rassegna di Scienze Storiche Linguistiche e Filologiche. Vita e Pensiero – Pubblicazioni dell’Università Cattolica del Sacro Cuore
• Agria – Agria. Az Egri Múzeum Évkönyve – Annales Musei Agriensis. Dobó István Vármúzeum, Eger
• AHA – Acta Historiae Artium. Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapest
• AHB – The Ancient History Bulletin (digital version only: http://ancienthistorybulletin.org/)
• AHR – The American Historical Review, Bloomington
• AIIA (Cluj-Napoca) – Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie, Cluj-Napoca
• AInf – Archäologische Informationen, Mitteilungen zur Ur- und Frühgeschichte, Bonn
• AISC – Anuarul Institutului de Studii Clasice, Cluj-Napoca
• AJA – American Journal of Archaeology, Boston
• AJN – American Journal of Numismatics. American Numismatic Society, New York
• AJPh – American Journal of Philology, Baltimore
• AM – Mitteilungen des Deutschen Archäologischen Instituts. Athenische Abteilung, Athen
• Am. J. Phys. Anthropol. – American Journal of Physical Anthropology. Journal of the American Association of Physical Anthropologists, (http://onlinelibrary.wiley.com/journal/10.1002/(ISSN)1096-8644)
• American Anthropologist – American Anthropologist. Journal of the American Anthropological
• Association, (http://onlinelibrary.wiley.com/journal/10.1111/(ISSN)1548-1433)
• American Antiquity – American Antiquity. Society for American Archaeology, Washington
• ANarch – Archäologisches Nachrichtenblatt, Berlin
• AnB (S.N.) – Analele Banatului (Serie Nouă), Muzeul Banatului, Timişoara
• AnSt – Anatolian Studies. British Institute at Ankara, Ankara
• Antaeus – Communicationes ex Instituto Archaeologico Academiae Scientiarium Hungaricae, Budapest
• Anthropology Today – Anthropology Today. Royal Anthropological Institute, London
• Antiquity – Antiquity. A Review of World Archaeology, Durham, UK
• AntOr – Antiguo Oriente: Cuadernos del Centro de Estudios de Historia del Antiguo Oriente. Pontificia Universidad Católica Argentina Santa María de los Buenos Aires
• AO – Arhivele Olteniei, Craiova
• АО …. Moskow – Arheologicheski Otkritja, Moskva
• Apulum – Acta Musei Apulensis. Muzeul Naţional al Unirii, Alba Iulia
• ArchA5 – Archaeologia Aeliana, Fifth Series. Society of Antiquaries of Newcastle upon Tyne, Newcastle
• Archaeol. Rev. Camb. – Archaeological Review from Cambridge. University of Cambridge, Cambridge
• Archaeologia – Altum castrum online. Mátyás király Múzeum, Visegrád
• Archeometriai Műhely – Archeometriai Műhely a Magyar Régészeti és Művészettörténeti Társulat interdiszciplináris kutatásokkal foglalkozó vitaülés-sorozata, Budapest ArchÉrt – Archeológiai Értesítő, Budapest
• ArchHung – Archaeologia Hungarica, Acta Archaeologica Musei Nationalis Hungarici, Budapest
• ArchKorr – Archäologisches Korrespondenzblatt, Mainz
• ArchPolski – Archeologia Polski, Wrocław – Warszawa
• ArchRozhledy – Archeologické Rozhledy, Praha
• ArhMed – Arheologia Medievală. Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Bistriţa
• ArhMold – Arheologia Moldovei. Academia Română, Institutul de Arheologie, Iaşi
• ArhVestnik – Arheološki vestnik, Ljubljana
• AŞUI – Analele Ştiinţifice ale Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi, Iaşi
• Athenaeum – Studi di Letteratura e Storia dell’Antichita` pubblicati sotto gli auspici dell’Università di Pavia, Pavia
• AVANS – Archeologické Vyskumy a Nálezy na Slovensku, Nitra
• Banatica – Banatica. Muzeul Banatului Montan, Reşiţa
• BARBrSer – British Archaeological Reports, International Series, Oxford
• BARIntSer – British Archaeological Reports, British Series, Oxford
• BayVgBl – Bayerische Vorgeschichtsblätter. Kommission für bayerische Landesgeschichte bei der Bayerischen Akademie der Wissenschaften in Verbindung mit dem Bayerischen Landesamt für Denkmalpflege und der Archäologische Staatssammlung, München
• BCH – Bulletin de Correspendance Hellénique, Athènes–Paris
• BÉ – Bulletin Épigraphique, Paris
• BerRGK – Bericht der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen Archäologischen Instituts, Frankfurt am Main
• BIAUL – Bulletin of the Institute of Archaeology (University of London), London
• BIDR – Bulletino dell'Istituto di Diritto Romano, Roma
• BJb – Bonner Jahrbücher des Rheinischen Landesmuseums in Bonn, Bonn
• BMN – Bibliotheca Musei Napocensis, Cluj-Napoca
• Britannia – Britannia. Journal of the Society for the Promotion of Roman Studies, Cambridge
• BSNAF – Bulletin de la Société nationale des antiquaires de France, Paris
• BSNR – Buletinul Societăţii Numismatice Române, Bucureşti
• BUFM – Beiträge zur Ur- und Frühgeschichte Mitteleuropas, Wilkau-Haßlau - Langenweißbach
• Byzantina (Thessalonic) – BYZANTINA. Annual Review of the "Byzantine Research Centre", Thessalonic
• Byzantinoslavica – Byzantinoslavica. Revue internationale des Études Byzantines, Slovanský ústav Akademie věd ČR, Praha
• C&M – Classica et Mediaevalia: Danish Journal of Philology and History, Aarhus
• Caiete ARA – Caiete ARA. Arhitectură, Restaurare, Arheologie. Asociaţia ARA, Bucureşti
• CCA. Campania ….. – Cronica Cercetărilor Arheologice din România, București
• Chiron – Mitteilungen der Kommission für Alte Geschichte und Epigraphik des Deutschen Archäologischen Instituts, München
• CICSA – Centrul de Istorie Comparată a Societăților Antice, Universitatea Bucureşti, Bucureşti
• CIL – Corpus Inscriptionum Latinarum, Berlin
• CN – Cercetări Numismatice. Muzeul Naţional de Istorie a României, Bucureşti
• ComArchHung – Communicationes Archaeologicae Hungariae, Budapest
• CQ – The Classical Quaterly, The Classical Association, Cambridge
• CRAI – Comptes Rendus des Séances de l'Académie des Inscriptions et Belles-Lettres, Paris
• Crisia – Crisia. Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea
• CSCA – California Studies in Classical Antiquity. University of California, Los Angeles
• Current Anthropology – Current Anthropology. University of California, Merced
• CW – Classical World. Temple University, Philadelphia
• Dacia – Dacia. Fouilles et recherches archéologiques en Roumanie, Bucureşti
• Dacia N.S. – Dacia (Nouvelle Série). Revue d’archéologie et d’histoire ancienne. Académie Roumaine. Institut d’archéologie « V. Pârvan », Bucureşti
• DIR, C, I – Documente privind Istoria României, sec. XI–XIII, C, Transilvania, I (1075–1250) (eds.: I. Ionaşcu, L. Lăzărescu-Ionescu, B. Câmpina, E. Stănescu, D. Prodan, M. Roller), Bucureşti, 1951.
• Dolgozatok Cluj – Dolgozatok az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem- és Régiségtárából, Kolozsvar
• Dolgozatok Szeged – Dolgozatok a M. Kir. Ferencz József Tudományegyetem Archaeologiai Intézetéből, Szeged
• EJA – European Journal of Archaeology. European Association of Archaeologists (http://e-aa.org/eja.htm)
• Elbinger Jahrbuch – Elbinger Jahrbuch. Zeitschrift der Elbinger Altertumsgesellschaft und der städtischen Sammlungen zu Elbing, Elbing (1920-1941)
• EphemNap – Ephemeris Napocensis. Academia Română, Institutul de Arheologie şi Istoria Artei, ClujNapoca
• ÉPRO – Études préliminaires aux religions orientales dans l'Empire romain, Leiden
• Études Celtiques – Études Celtiques, Paris
• Evol Anthropol – Evolutionary Anthropology. Duke University, Durham NC
• FBW – Fundberichte aus Baden-Württemburg, Stuttgart
• FHDR I-II – H. Mihăescu, G. Ştefan, R. Hîncu, V. Iliescu, V.C. Popescu (eds.), Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes, I-II, Bucureşti, 1964–1970
• File de Istorie – File de Istorie. Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Bistriţa
• FontesArchPosn – Fontes Archaeologici Posnanienses, Poznan
• FrühMitAltSt – Frühmittelalterliche Studien. Jahrbuch des Instituts für Frühmittelalterforschung der Universität Münster, Münster
• Germania – Germania. Anzeiger der Römisch-Germanischen Kommission des Deutschen
• Archäologischen Instituts, Frankfurt am Main
• Glasnik SAD – Glasnik Srpskog Arheolośkog Društva, Belgrad
• H–Soz–u–Kult – Kommunikation und Fachinformation für die Geschichtswissenschaften (http://www.hsozkult.de/)
• HambBeitrA – Hamburger Beiträge zur Archäologie. Universität Hamburg, Hamburg
HCT – A.W. Gomme, A. Andrewes, K.J. Dover, A Historical Commentary on Thucydides, Oxford, Clarendon Press, 1945-1981.
• Hermes – Hermes. Zeitschrift für Klassische Philologie, Franz Steiner Verlag, Stuttgart
• Historia – Historia. Zeitschrift für Alte Geschichte, Franz Steiner Verlag, Stuttgart
• HistoriaBuc – Historia, Bucureşti (http://www.historia.ro/revista#)
• HOMÉ – A miskolci Hermann Ottó Múzeum évkönyve, Miskolc
• Homo – HOMO. Journal of Comparative Human Biology. Australasian Society for Human Biology, Elsevier Press (http://www.journals.elsevier.com/homo/)
• HZ – Historische Zeitschrift, Akademie Verlag GmbH, Berlin
• IDR – Inscripţiile Daciei romane
• IDRE – C.C. Petolescu, Inscriptiones Daciae Romanae. Inscriptions externes concernant l’histoire de la Dacie, I-II, Bucureşti, 1996-2000
• IG – Inscriptiones Graecae, Berlin
• IGLR – E. Popescu, Inscripțiile grecești și latine din secolele IV–XIII descoperite în România, București, 1976 Il Mar Nero – Il mar nero : annali di archeologia e storia, Roma
• ILD – C.C. Petolescu, Inscripţii Latine din Dacia, Bucureşti, 2005
• ILS – H. Dessau, Inscriptiones Latinae Selectae, Berlin, I (1892), II (1902), III (1916)
• Int J Osteoarchaeol – International Journal of Osteoarchaeology
• Istros – Istros, Muzeul Brăilei, Brăila
• JAMÉ – A Jósa András Múzeum Évkönyve, Nyíregyháza
• J.Archaeol.Sci – Journal of Archaeological Sciences, London – New York
• JDAI – Jahrbuch des Deutschen Archäologischen Instituts, Deutsches Archäologisches Institut, Berlin
• JEA – Journal of European Archaeology, former name of EJA
• JHS – Journal of Hellenic Studies, London
• J. Hum. Evol. – Journal of Human Evolution, Elsevier Press (http://www.journals.elsevier.com/journalof-human-evolution/)
• JNES – Journal of Near Eastern Studies. The Oriental Institute, University of Chicago, Chicago
• JRA – Journal of Roman Archaeology, Portsmouth, Rhode Island
• JRA SS – Journal of Roman Archaeology, Supplementary Series, Portsmouth, Rhode Island
• JRGZM – Jahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseums Mainz, Mainz
• JRS – Journal of Roman Studies, London
• Klio – Klio. Beiträge zur Alten Geschichte, Berlin
• KölnJb – Kölner Jahrbuch. Römisch-Germanisches Museum Köln, Köln
• Közlemények – Közlemények az Erdélyi Nemzeti Múzeum Érem-és Régiségtárából, Kolozsvar
• Kuhn-Archiv – Universitä t Halle-Wittenberg. Landwirtschaftliches Institut, Martin-Luther-Universität Halle-Wittenberg, Landwirtschaftliches Institut, Halle
• Lethes – Lethes. Cadernos Culturais do Limia, Centro Cultural Popular do Limia, Ourense
LSJ – H.G. Liddell, R. Scott, H.S. Jones (eds.), A Greek-English Lexicon, Oxford, Clarendon Press (9th edition), 1940.
• Lucentum – Lucentum. Universidad de Alicante, Alicante
• Lumea veche – Lumea Veche, Revistă de umanioare, Bucureşti
• MAGW – Mitteilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien
• MAInstUngAk – Mitteilungen des Archäologischen Instituts der Ungarischen Akademie der Wissenschaften, Budapest
• Marisia – Marisia. Muzeul Judeţean Mureş, Târgu Mureş
• MASP – Materiali po Arheologii Severnogo Pričernomorja, Odesa
• MatArch – Materiały Archeologiczne, Kraków
• MatArchNovHuty – Materiały Archeologiczne Nowej Huty, Nova Huta
• Materialy Starożytne – Materialy Starozytne i Wczesnosredniowieczne, Warszaw
• MCA – Materiale și cercetări arheologice. Academia Română, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, București
• MCV – Mélanges de la Case Velázquez. Casa de Velázquez, Madrid
• MFME – A Móra Ferenc Múzeum évkönyve. Móra Ferenc Múzeum, Szeged
• ML – R. Meiggs, D.M. Lewis, A Selection of Greek Historical Inscriptions to the End of the Fifth Century BC, Oxford, OUP, 1969
• Mnemosyne – Mnemosyne, A Journal in Classical Studies, Brill, Leiden
• MSROA – Materiały i Sprawozdania Rzeszowskiego Ośrodka Archeologicznego, Rzeszów
• Mus.Afr. – Museum Africum. West African Classical Association, University of Ibadan – Department of Classics, Ibadan
• Nor.Arch.Rev – Norwegian Archaeological Review, Taylor & Francis
• NumZ – Numismatische Zeitschrift. Österreichische Numismatische Gesellschaft, Wien
• OMNI. Revue internationale de numismatique – OMNI. Revue internationale de numismatique, L’association OMNI (Objets et Monnaies Non Identifiés) – http://www.identificationnumismatique.com/ (http://www.wikimoneda.com/omni/)
• Palaeontologia Electronica – Palaeontological Association, England
• Pallas – Pallas. Revue d’Études Antiques. Université de Toulouse le Mirail, Toulouse
• PamArch – Památky Archeologické, Praha
• PAPhS – Transactions and Proceedings of the American Philological Society. Johns Hopkins University Press, Baltimore
• PBF – Prähistorische Bronzefunde. Akademie der Wissenschaften und der Literatur, Mainz, Seminar für Vor- und Frühgeschichte der Goethe-Universität Frankfurt a. M, Abteilung für Ur- und
• Frühgeschichtliche Archäologie des Historischen Seminars der Westfälischen WilhelmsUniversität, Münster
• Peuce – Peuce. Studii şi Note de Istorie Veche şi Arheologie. Muzeul Delta Dunării / Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Simion Gavrilă”, Tulcea
• Peuce S.N. – Peuce, serie nouă. Studii şi Cercetări de Istorie şi Arheologie. Institutul de Cercetări EcoMuzeale „Simion Gavrilă”, Tulcea
• Phoenix – Phoenix. Classical Association of Canada, Trinity College, Toronto, Ontario
• PIR2 – Prosopographia Imperii Romani, saec. I-III, ed. II, Berlin-Leipzig
• PLRE – Prosopography of the Later Roman Empire, Cambridge University Press, 3 vol., 1971, 1980, 1992
• PME – H. Devijver, Prosopographia militiarum equestrium quae fuerunt ab Augusto ad Gallienum, 5 vol., Louvain, 1976–1993
• Pomorania Antiqua – Pomorania Antiqua, Gdańsk
• Pontica – Pontica. Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie, Constanţa
• Prace i Materiały – Prace i Materiały Muzeum Archeologicznego i Etnograficznego w Lódzi, Lódz
• Proceedings of the Massachusetts Historical Society – Proceedings of the Massachusetts Historical Society. Massachusetts Historical Society, Boston
• PV – Přehled Výzkumů, Brno
• PZ – Praehistorische Zeitschrift. Freie Universität, Institut für Prähistorische Archäologie, Berlin
• RadVM – Rad Vojvodjanskih Muzeja, Novi Sad
• Raport … – Raport, Narodowy Instytut Dzieedzictwa. National Heritage Board, Warszawa
RE – Realencyclopädie der classischen Altertumswissenschaften, Stutgart, 1893 –
• REA – Revue des Études Anciennes. Maison de l'Archéologie, Université Bordeaux Montaigne, Pessac
• RechsArch – Recherches Archeologiques, Kraków
• RégFüz – Régészeti Füzetek. Magyar Nemzeti Múzeum, Történeti Múzeum, Budapest
• RESEE – Revue des Études Sud-Est Européennes. Academia Română, Institutul de Studii Sud-Est Europeene, Bucureşti.
• RevBistr – Revista Bistriței. Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Bistriţa
• RevMédVét – Revue de Médicine Vétérinaire. Ecole Nationale Vétérinaire de Toulouse, Toulouse
• RFE/RL East European Perspectives – Radio Free Europe / Radio Liberty
• RH – Revue Historique. Presses universitaires de France, Paris
• RhM – Rheinisches Museum. Rheinisches Museum für Philologie, Universität zu Köln, Köln
• RI S.N. – Revista Istorică. Academia Română, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Bucureşti RIC – Roman Imperial Coinage, London
• RM – Mitteilungen des Deutschen Archäologischen Instituts, Römische Abteilung, Rom
• RMD – M.M. Roxan, p.Holder, Roman Military Diplomas, 5 vol., London, 1978–2006
• RocznMuzGórnBytom – Rocznik Muzeum Górnośląskiego w Bytomiu, Bytom
• RRH – Revue roumaine d’histoire. Academia Română, Bucureşti
• RRHA – Revue Roumaine d’Histoire de l’Art, Série Beaux-Arts. Academia Română, Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu”, Bucureşti
• RRSE – Revista Română de Studii Eurasiatice. Centrul de Studii Eurasiatice, Constanţa
• SAA – Studia Antiqua et Archaeologica. Universitatea “Al. I. Cuza”, Iaşi
• Sargeţia – Acta Musei Devensis. Muzeul Civilizatiei Dacice şi Romane, Deva
• Sautuola – Sautuola. Instituto de Prehistoria y Arqueología “Sautuola”, Santander
• SCIM – Studii și Cercetări de Istorie Medie. Academia Română, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Bucureşti
• SCIV(A) – Studii şi cercetări de istorie vecie (şi arheologie). Academia Română, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti
• SCN – Studii şi Cercetări de Numismatică. Academia Română, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti
• Scripta Mediterranea – Scripta Mediterranea. Canadian Institute for Mediterranean Studies, University of Toronto, Toronto
• SHA – Scriptores Historiae Augustae
• SIB – Studii de Istorie a Banatului. Universitatea de Vest din Timişoara, Timişoara
• SlovArch – Slovenská Archeológia, Nitra
• SMIM – Studii și Materiale de Istorie Medie. Academia Română, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Bucureşti
• Somogyi Múzeumok Közleményei – Somogyi Múzeumok Közleményei, Kaposvár
• SpisyArch – Spisy Archeologického Ústavu v Brně, Brno
• SprawArch – Sprawozdania Archeologiczne, Kraków
• ŚSA – Śląskie Sprawozdania Archeologiczne, Wrocław
• StComSatuMare – Studii şi Comunicări. Muzeul Judeţean Satu Mare, Satu Mare
• ŠtudZvesti AÚ SAV – Študijné Zvesti. Archeologického Ústavu Slovenskei Akadémie Vied, Nitra
• Syria – Syria. Revue d’Art Oriental et d’Archéologi., Institut français du Proche-Orient, Paris
• Talanta – Talanta. Proceedings of the Dutch Archaeological and Historical Society, Amsterdam
• Thraco-Dacica – Thraco-Dacica. Academia Română, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Bucureşti
• Tibiscum – Tibiscum. Studii şi comunicări de etnografie-istorie. Muzeul Caransebeş, Caransebeş
• TIR – Tabula Imperii Romani
• Transilvania – Transilvania. Centrul Cultural Interetnic Transilvania, Sibiu
• Transylvanian Review – Transylvanian Review. Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca
• Ub. I – Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen I (eds.: F. Zimmermann, C. Werner), Hermannstadt, 1892.
• Ub. II – Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen II (eds.: F. Zimmermann, C. Werner, G. Müller), Hermannstadt, 1897.
• Váci Könyvek – Váci Könyvek. Tragor Ignác Múzeum, Vác
• VP – Východoslovenský Právek, Košice
• Wiadomości Arch. – Wiadomości Archeologiczne, Bulletin Archéologique Polonais, Warszawa
• WJA – Würzburger Jahrbücher für die Altertumswissenschaft, Würzburg
• ZA – Zeitschrift für Archäologie, Berlin
• Zborník SNM … , Archeológia … – Zborník Slovensého Národnéhó Múzea. Archeológia, Bratislava
• Ziridava – Ziridava. Studia Archaeologica. Muzeul Judeţean Arad, Arad
• ZPE – Zeitschrift für Papyrologie und Epigraphik, Bonn
• ZRG – Zeitschrift der Savigny-Stiftung für Rechtsgeschichte. Romanistische Abteilung, Köln

KEYWORDS: archaeology, nationalism, Late Iron Age, Dacians
ABSTRACT: The paper approaches the topic of nationalism in relation to the Late Iron Age archaeology of Romania. It is argued that nationalist agendas have played a significant role in the development of Late Iron Age scholarly work since the beginnings of the discipline in the 19th century and particularly after the start of the 20th century. This phenomenon took extreme forms during Nicolae Ceauşescu’ national-communist regime and continues today, albeit, with reduced intensity. For illustrative purposes, four main ideas are discussed in connection to Late Iron Age Romanian archaeology: the assumed unity of the Late Iron Age inhabitants, referred to as Dacians; the Dacians as ancestors of modern Romanians; the issue of ethnic labelling in Late Iron Age archaeology; and finally the implicit superiority of the Dacians. Although the relationship between nationalism and archaeology should not be condemned intrinsically, in the case of Romania such a link is problematic because of three factors: the belief in the scientific character of the discipline; the lack of theoretical discussions on ethnicity; and the archaeologists’ denial of political responsibility for their research. This strategy has led most Late Iron Age scholars to retreat to the “ivory tower” of positivist research, allowing for a large number of non-academic publications about the Dacians to flood the internet and bookshops.

CUVINTE-CHEIE: arheologie, naționalism, epoca târzie a fierului, daci
REZUMAT: Articolul abordează tema naționalismului cu referință la arheologia de epoca târzie a fierului din România. Pe parcursul textului este susținută ideea că, încă din secolul al XIX-lea și în special după începutul secolului al XX-lea, ideile de tentă naționalistă au jucat un rol important în dezvoltarea arheologiei epocii fierului. Fenomenul a căpătat dimensiuni extreme în perioada regimului ceaușist și continuă până astăzi într-o formă mult atenuată. Patru idei principale sunt discutate pentru a ilustra impactul ideologiei naționaliste asupra arheologiei epocii târzii a fierului din România: prezumția de unitate a locuitorilor din epoca târzie a fierului, adeseori numiți daci; dacii ca strămoși ai românilor; problema atribuirii etnice a materialului arheologic; și nu în ultimul rând, caracterul superior al dacilor. Deși relația dintre naționalism și arheologie nu trebuie să fie obligatoriu criticată, în cazul României această legătură este problematică din cauza următorilor trei factori: arheologia este concepută ca având un caracter pur științific; lipsa discuțiilor teoretice cu privire la etnicitate; refuzul arheologilor de a accepta responsabilitatea politică aferentă cercetării pe care o conduc. Această strategie a determinat majoritatea arheologilor care s-au ocupat de cercetarea epocii târzii a fierului să se retragă în „turnul de fildeș” al cercetării de natură pozitivistă, făcând astfel loc numeroaselor publicații non-academice, cu referire la daci, care inundă astăzi internetul și librăriile.

APĂRUT ÎN: DACIA N.S., tome LIX, Bucarest, 2015, p.337-361
ACADEMIA.EDU (EN): http://www.academia.edu/34705821/Late_Iron_Age_archaeology_in_Romania_and_the_politics_of_the_past

TRADUCERE: Marius Marcu